Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii ales de PSD: Informații despre CV și avere. Are două arme de vânătoare și a lucrat doar în administrația publică
Simona Bucura Oprescu va fi ministrul Muncii susținut de PSD în Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Decizia a fost luată astăzi în ședința PSD, deși numele acesteia se cunoștea, de săptămâna trecută, pe surse.
Analistul politic Bogdan Chirieac a punctat un aspect important astăzi despre Simona Bucura Oprescu: nu o cunoaștem, deși se află la al treilea mandat de deputat.
Citește și: Bogdan Chirieac, despre noii miniștri ai Muncii și ai Familiei. „În privința doamnei Oprescu Bucura, nu știe lumea cine este”
Simona Bucura Oprescu, noul ministru al Muncii: Informații din CV
Consultând site-ul Camerei Deputaților, aflăm că este născută în 2 aprilie 1940. Se află la al treilea mandat de deputat, fiind în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, ca președintă. În aceeași comisie a fost și-n cele două mandate anterioare.
Mandatul acesta a avut luări de cuvânt la 72 puncte de sumar (în 50 sedințe,), 71 de propuneri legislative inițiate, din care 21 promulgate legi. Are două birouri parlamentare, unul în Câmpulung, altul în Mioveni.
Experiență la CJ Argeș
Vine din administrația publică locală, din CJ Argeș. În administrație, a fost din 2005 în 2012, reprezentant al Consiliului Judeţean Argeş în Asociaţia Internaţională a Regiunilor Francofone, vicepreşedinte, din 2005 până în 2008 membru al Consiliului de administraţie al Spitalului Rucăr, din 2005 până-n 2012 membru al Consiliului de Administraţie al Bibliotecii Judeţene “Dinicu Golescu”, din 2004 până-n 2008, consilier judeţean secretar al Comisiei k4 Învăţământ, Sănătate, Cultură, Culte, Patrimoniu, Sport, Turism, Agrement, din 2008 până-n 2011 consilier judeţean, membru comisia k1 Buget Finanţe Studii Prognoze şi Relaţii Internaţionale, iar din 2011 până-n 2012 vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.
Președintele CJ Argeș este social democratul Ion Mînzînă.
Din 2005, timp de 5 ani a fost general manager al unei companii de concepție și producție publicitară.
Este formată profesional la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” și la Facultatea de Științe Economice – Științe Bănci.
Se descrie: Implicată în viaţa comunităţii şi a mai multor organizaţii non-guvernamentale; Bun organizator, coordonator activităţi politice şi economice. Conform CV-ului, este bună cunoscătoare a limbilor engleză și franceză.
Nu are experiență în domeniul Muncii și nici în relație cu instituțiile europene.
Simona Bucura Oprescu, noul ministru al Muncii: Informații din declarația de avere
Declarația de avere arată că nu are terenuri, nu are clădiri, are o mașină din 2019, cumpărată prin vânzare cumpărare, un Mercedes GLC. Are două arme de vânătoare, a doua cumpărată în acest an, valoarea fiecăreia fiind estimată la 6000 de euro.
Are două conturi în bancă, în euro și în lei, la Raiffeisen Bank, dar și două depozite bancare, la Trezoreria Statului. În cont are puțin peste 62.000 de lei și 14.000 de euro, iar în depozite într-unul 10.000, în altul 50.000.
A împrumutat o rudă (dat fiind numele de familie) cu 18.000 de euro și are împrumuturi la bancă –