Zelenski a cerut insistent arme la summitul NATO. „Nu suntem de la Amazon”, i-a răspuns Marea Britanie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut insistent arme, la summitul NATO de la Vilnius. I-a cam enervat pe aliați.
Volodimir Zelenski s-a arătat nemulţumit, marţi, pentru că ţării sale nu i s-a dat un calendar ferm pentru aderarea la NATO, relatează The Guardian, citată de digi24.ro.
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a sugerat că Ucraina ar trebui să pună mai mult accent pe recunoştinţa către Occident pentru asistenţa acordată.
Secretarul britanic Ben Wallace a dezvăluit că a mers în Ucraina anul trecut şi a primit „o listă de cumpărături” cu arme. „Ştii, nu suntem Amazon. Le-am spus asta anul trecut, când am condus 11 ore până acolo, pentru a primi o listă”, a spus el.
Însă Ben Wallace a spus că a înţeles că Zelenski vorbeşte cu propriul public şi că, în ciuda nemulţumirilor sale exprimate marţi, acordul final de la summit a fost unul bun pentru Ucraina. S-a acceptat că „Ucraina aparţine NATO” şi asta a echivalat cu o invitaţie efectivă de aderare, odată ce războiul se va stinge, a arătat Wallace.
Miercuri, la Vilnius, Zelenski şi-a mai îndulcit tonul şi a spus că este „de înţeles că Ucraina nu se poate alătura NATO atunci când este război”, dar ar fi fost ideal dacă ar fi existat o invitaţie pentru Kiev de a se alătura Alianţei.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei