Sorin Pâslaru, redactorul-şef al Ziarului Financiar: Toată resursa naturală a României este irosită de incompetenţa actuală
Este o zi istorică pentru piaţa de capital din România. Ar fi trebuit ca astfel de listări să aibă loc mai de mult, acum 10-15 ani. Noi am decis să mergem cu privatizări strategice, să vindem către mari jucători multinaţionali, companii de profil.
Avem de-a face cu o aducere la transparenţă a unei mari companii autohtone. Din punct de vedere strategic, acum recuperăm ce ar fi trebuit făcut în anii ‘90. Deşi Bursa şi-a început activitatea la mijlocul anilor ‘90, abia acum îşi atinge potenţialul.
Dacă ne gândim la exemplul unor state din regiune, de exemplu Ungaria cu Mol şi OTP, poate că şi listarea a fost un factor care a permis extinderea acestor companii dincolo de graniţe şi vedem astăzi poziţionarea lor în regiune. Prin venirea la bursă intri în circuitele financiare mondiale şi înveţi, se creează presiune pentru o conducere mai competentă. Noi suntem înainte de acest proces. Ce aşteptăm de la aceste listări, până la urmă, este asimilarea unor competenţe şi a unui curaj care să dezvolte aceste companii în continuare.
Ce înseamnă, până la urmă, bursa şi piaţa de capital? Este un mijloc de a construi viitorul prin alocarea de resurse către cele mai rentabile zone din economie. Noi încă învăţăm: suntem cu 10-15 mil. euro tranzacţii zilnice pe Bursă, faţă de Polonia, care este la 300 mil. euro.
Noi suntem încă în preistoria pieţei de capital. Românii când se gândesc să investească se gândesc la un apartament acum, în primul rând, şi mai puţin la Bursă. Piaţa de capital este o formă a civilizaţiei umane şi iată că suntem cu această listare pe locul al treilea în lume anul acesta.
Pe de altă parte, trebuie spus că forţa acestei companii stă în realizarea marilor baraje de dinainte de 1989. Barajele pe care astăzi se bazează profitul Hidroelectrica au fost făcute şi cu munca forţată a românilor. Nu este cum a fost UiPath, care a venit din nimic, aici este resursă pură şi este normal să fie valoroasă, chiar dacă încă deasupra nu are un management aşa cum ar trebui. În cazul UiPath este vorba exclusiv de inteligenţă şi de competenţă, de puterea minţii şi nu de puterea naturii.
Acum avem şi exemple în care cotarea la bursă a unei companii cotate de stat nu a adus ce trebuia. Spre exemplu, Electrica s-a înjumătăţit de la listare. Nu am avut de-a face cu un management competent. Ori nu au ştiut, nu s-au priceput, ori nu au vrut şi cei 500 mil. euro atraşi atunci prin IPO au intrat în companie, dar au dispărut. Nu s-au făcut achiziţii, nu s-au dus în parcuri solare, în parcuri eoliene. Acum puteau să se extindă, să răscumpere ce a vândut statul către CEZ sau Enel, dar nu au fost în stare.
Cum ajungem noi să avem companii performante la Bursă? Totul pleacă de la management. Din păcate, nu avem în boardul Hidroelectrica nişte persoane cu Harvard în buzunar şi peste 10 ani experienţă la vârful unor mari companii internaţionale,