Politica

Ciolacu taie în carne vie în plin scandal cu azilele groazei. Primele declarații după plecarea lui Budăi din Guvern

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat demisia ministrului Muncii, Marius Budăi.

Marcel Ciolacu susține că decizia lui Marius Budăi este una normală într-un stat de drept.

„Dintr-un cumul de factori, care țin atât de stat, cât și de zona privată, activitatea de protecție a persoanelor vârstnice și vulnerabile s-a îndepărtat dramatic de scopul inițial. Am văzut, din păcate, în ultimele zile, prea multe situații care dovedesc că această activitate a devenit o afacere cinică în care se urmărește profitul cu orice preț, deseori chiar prin suferințe crunte, provocate seniorilor noștri. Am văzut dezvăluiri ale presei care arată că nu mai există niciun gram de empatie, de compasiune, cu soarta unor oameni pe care viața i-a lovit atât de greu. Vom schimba asta oricât de dure sau oricât de multe vor fi schimbările pe care le vom face”

Am avut, astăzi de dimineață, o discuție cu domnul ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anunțat despre decizia de a-și depune demisia la finalul acestei ședințe. Din punctul meu de vedere, acesta este un gest de onoare, pentru care îi mulțumesc și sunt convins că aceasta este reacția firească a unui decident politic, într-o asemenea criză. Aceasta este reacția firească în orice democrație consolidată a Europei”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Premierul României a mai prezentat și bilanțul controalelor din căminele de bătrâni, pe care le-a cerut la nivel național:

„Rezultatul preliminar pe care l-am solicitat, la nivel național, arată că după verificarea a aproape 1100 de astfel de centre, 13 au fost închise. Aș dori să le cer autorităților să nu picăm în cealaltă extremă și să facem uz de zel. Nu cred că amendând cu zeci de milioane pentru că ai găsit trei lămâi mucegăite vom schimba ceva de fond cu aceste controale”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button