Opinie Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Un punct de inflexiune în cooperarea economică internaţională
Una dintre preocupările şi totodată provocările majore cu care se confruntă economiştii în general şi decidenţii de politici economice, în special, în perioada actuală este direcţia în care ar fi eficient şi sustenabil să fie transformată arhitectura actuală a cooperării economice şi financiare internaţionale.
În opinia a numeroşi cercetători şi practicieni, motivaţia justificată economic şi strategic a nevoii de transformare a abordării actuale în acest domeniu este dată de sincopele majore observate pe parcursul crizelor recente. Acestea au evidenţiat faptul că au existat, din păcate, numeroase situaţii în care, tocmai în perioadele de stres sistemic în economie şi societate, fluxurile de aprovizionare cu bunuri vitale pentru gestionarea adecvată a dificultăţilor apărute nu au mai funcţionat la aceeaşi capacitate şi cadenţă.
O abordare obiectivă impune aici o paranteză pentru a sublinia un element pozitiv de maximă importanţă şi relevanţă: tot crizele recente au arătat şi solidaritatea fără precedent între state, comunităţi şi indivizi, efortul comun uriaş şi coordonat de identificare a măsurilor posibile de sprijin pentru cei afectaţi, de mobilizare a resurselor (financiare, tehnice, productive, logistice, umane etc.) şi de colaborare în gestionarea cât mai bună a situaţiei. Dincolo de acestea, rămâne însă evidenţa faptului că în numeroase situaţii, lanţurile lungi de aprovizionare au funcţionat defectuos.
Abordarea obiectivă ne obligă să amintim aici şi faptul că, pentru o lungă perioadă de timp anterior crizei pandemice şi a valului recent de protecţionism manifestat în unele jurisdicţii ca răspuns la intensificarea majoră a tensiunilor geopolitice, tocmai aceste lanţuri lungi de aprovizionare au permis fructificarea avantajelor competitive ale diferitelor economii pentru a reduce costurile de producţie pentru o gamă largă de bunuri, ceea ce nu doar că a dus la intensificarea comerţului internaţional, dar a permis consumatorilor locali să acceseze facil produse mai ieftine, fie cu un raport mai bun între calitate şi preţ, fie cu un nivel tehnologic superior celor disponibile exclusiv din producţia locală.
Globalizarea poate fi definită ca fiind procesul prin care companiile, indivizii şi naţiunile se integrează mai mult la scară globală. Acest proces se caracterizează prin creşterea fluxului de bunuri, servicii, idei şi capitaluri dincolo de frontiere.
Fenomenul globalizării, început în a doua jumătate a secolului trecut, a luat amploare la începutul anilor 90, tocmai pentru că propunea avantaje evidente în sensul optimizării costurilor de producţie şi a lanţurilor de distribuţie prin soluţii de tip just-in-time şi prin valorificarea oportunităţii costurilor de transport din ce în ce mai reduse. Avantajele globalizării au fost întreţinute de creşterea economică susţinută vreme de aproape două decenii, a schimbat mentalităţi şi modele de business. Am asistat la o creştere fără precedent a schimburilor comerciale şi a circulaţiei de persoane, idei şi tehnologie, pe fondul dezvoltării economice şi a promovării unei politici de deschidere faţă de exterior. Notabil, PIB mondial s-a triplat, dar a fost o perioadă a creşterii sub toate aspectele, nu doar economică. Impactul social, ca urmare a creşterii economice susţinute a fost imens; se estimează că peste 1,5 mld de oameni au ieşit din zona de sărăcie (IMF,
