Nimic din atrocitățile comise la azilele din zona Voluntari nu s-ar fi produs, dacă ar fi existat acolo un control sistematic și efectuat cu responsabilitate.
Responsabilitate nu înseamnă un inspectoraș de la DSP, care trece pe-acolo din când în când, ci o ierarhie întreagă de funcționari, unde fiecare șef verifică munca subalternului său, iar respectivul este, la rândul lui, verificat de un superior, care și acesta își are mai marele său, pus acolo anume ca să-l dirijeze și să-l controleze pe cel din subordine.
Este clar că acolo, în acea zona evenimentelor care încă mai zguduie opinia publică, ori n-a funcționat un mod organizat de control pe scară ierarhică, ori – cel mai probabil – asemenea mod nici n-a existat vreodată. Este clasicul sindrom de țară a lui Papură Vodă.
Gândul mă duce la lipsa vreunui sistem de control, mai ales atunci când îi aud pe cei implicați direct sau colateral în această afacere murdară, cum se apără, pozând într-un fel de inocență feciorelnică, și declară senin: „eu n-am știut nimic și nici nu intră asta în atribuțiile mele”.
Ai zice că ceea ce a produs mizeria de acolo nu era în atribuțiile nimănui – și ar fi trist să fie așa. Sunt sigur că instanța va stabili exact cine avea în atribuții să urmărească și să controleze funcționarea stabilimentelor în cauză.
Dar viața nu înseamnă numai instanță, instrumentare dosar, judecată și sentință. Mai sunt și componente morale, etice, politice, organizatorice, administrative, multe statuate de societate în altfel de norme decât cele juridice și despre care cei implicați pare că s-ar feri să vorbească.
Dacă ei își închipuie că i-ar scoate din cauză argumentul că nu știu și n-au cunoscut faptele, atunci greșesc. Poate cu adevărat n-au știut, dar nu cumva ar fi trebuit să știe? Zic unii „n-am fost informat”, dar nu aveau datoria să se informeze?
”N-am știut” poate că merge la vreun caragialesc scârța-scârța pe hârtie, dar de la un decident, un altfel de șef, mai așteptăm și viziune, inițiativă și pragmatism, adică mai mult decât ceea ce figurează cu subiect și predicat, în atribuțiile sale.
Dar hai să vorbim concret și să punctăm implicațiile pe sectoare de activitate:
Ministerul Muncii și al Solidarității Sociale. Domnul ministru Budăi a și atras atenția că nu are azilele în atribuție și nici nu a cunoscut faptele. Dar nu este domnia sa ministru (și al) Solidarității Sociale? Nu trebuia, în acest caz, să manifeste solidaritate în raport cu niște năpăstuiți, cu a căror soartă nu se prea solidarizează nimeni?
Chiar dacă, organizatoric, domnul Budăi nu-i are pe oropsiți în atribuții, sub aspect etic, moral și politic este inacceptabilă încercarea domniei sale de a justifica neimplicarea. Nu numai ca ministru, ci și ca om politic care se pretinde social-democrat.
În această din urmă calitate, n-am prea observat ca PSD să fi luat poziție pentru a stabili o eventuală responsabilitate politică a celui pe care îl susține să gestioneze Solidaritatea Socială în România și care așteaptă să-i vină informații de nu știu unde,
