Elton John și-a încheiat cariera muzicală. Mesajul transmis de britanic
Legendarul cântăreț, ajuns la 76 de ani, a susținut ultimul concert din cadrul turneului său de adio.
Elton John le-a spus fanilor că îi va păstra în ”minte, inimă şi suflet” cu prilejul ultimului concert din amplul său turneu de adio, susţinut sâmbătă în Stockholm, informează DPA.
Cântăreţul, în vârstă de 76 de ani, a făcut înconjurul lumii cu turneul său ”Farewell Yellow Brick Road”, care a debutat în 2018, iar cea de-a doua seară pe Tele2 Arena din Stockholm a pus punct seriei de 330 de concerte.
În binecunoscutul său stil exuberant, cântăreţul şi-a făcut intrarea în scenă purtând un sacou negru cu reverul împodobit cu ştrasuri roşii, albastre şi argintii, precum şi ochelarii său roşii emblematici şi a deschis concertul cu melodia ”Bennie and the Jets”.
După o interpretare plină de energie a ”Philadelphia Freedom”, a salutat audienţa şi a spus: ”Bună seara, Stockholm. Ei bine, asta a fost. Sunt foarte bucuros să mă aflu în Suedia, această ţară foarte frumoasă ca să-mi închei Farewell Yellow Brick Road, aşa că hai să facem un spectacol grozav.” S-a lansat apoi în ”I Guess That’s Why They Call it the Blues”.
A urmat apoi ”Border Song”, pe care i-a dedicat-o regretatei Aretha Franklin, care a făcut un cover după această piesă în 1972, şi pe care Elton John a supranumit-o ”Regina muzicii soul”.
Au urmat interpretări vibrante ale ”Tiny Dancer”, ”Have Mercy on the Criminal” şi clasicul ”Rocket Man” – melodia care a dat titlul peliculei biografice cu Taron Egerton în rolul principal. Setlistul a inclus de asemenea o interpretare emoţionantă a ”Candle In The Wind”, melodie interpretată la funeraliile Dianei, prinţesă de Wales, în 1997.
Cântăreţul s-a oprit în mijlocul spectacolului pentru a le mulţumi trupei şi echipei sale care l-au însoţit în turneul de adio şi a dedicat melodia ”Don’t Let the Sun Go Down on Me” actora şi familiilor lor.
Veteranul muzician a spus că, în îndelungata sa carieră, a fost însoţit de diferite trupe de acompaniament, dar formaţia care l-a însoţit în acest turneu este ”preferata” sa şi simte că ”dau tot ce au mai bun” în fiecare seară.
Elton John le-a spus spectatorilor din Stockholm că, după ce termină cele 330 de spectacole din cadrul turneului, ”voi dispărea o perioadă, însă nu înainte de a-i omagia pe aceşti muzicieni incredibili”.
Elton John le-a urat muzicienilor şi echipei sale, dintre care unii i-au fost alături timp de peste 40 de ani, ”să aibă parte de o odihnă pe măsură”. ”Vă doresc atât de multă dragoste, sper să vă revăd în curând”, a adăugat el.
După o interpretare emoţionantă a melodiei ”Your Song” şi înainte de piesa finală, ”Goodbye Yellow Brick Road”, le-a mulţumit superfanilor lui care au venit de zeci de ori, unii de sute de ori la concertele lui, adăugând: ”Nici nu aveţi idee cât de mult înseamnă asta pentru mine”.
”Am avut cea mai minunată carieră,