Azilele groazei. Corina Crețu, fostă colegă cu Gabriela Firea: Nu poți să spui că nu știai nimic
Europarlamentarul Corina Crețu consideră că Gabriela Firea este datoare cu clarificări.
Azilele groazei din Ilfov, ce fac obiectul dosarului DIICOT și au declanșat controale și măsuri în toată țara, sunt în Voluntari și-n Afumați. Primarul orașului Voluntari este Florentin Pandele, soțul ministrului Familiei, Gabriela Firea. Deși sora Gabrielei Firea conducea instituția care trebuia să facă controalele la aceste azile, ministrul acuză că, prin implicarea acesteia, s-ar încerca, de fapt, intimidarea sa.
”Care este vina mea? Sunt vinovată că exist?” întreba retoric Gabriela Firea.
Citește mai mult aici: Azilele groazei: Ce rol ar fi jucat sora Gabrielei Firea- CIM. Ministrul spune că nu are nicio legătură cu ancheta DIICOT
Corina Crețu, fost comisar european, consideră că, în această speță, ”nu este vorba de doi-trei oameni care s-au înţeles să facă un ban de pe urma unor bătrâni amărâţi, este vorba de un sistem întreg şi acest sistem întreg, după opinia mea, pentru că trăim în România şi a intrat deja, cumva, în mentalul colectiv că nişte funcţionari nu pot face astfel de lucruri fără a fi cumva acoperiţi politic, şi aici cred că lucrurile trebuie duse până la capăt”. Conform intervenției la PrimaNews, Corina Crețu este de părere că toate ororile ”s-au desfăşurat sub ochii unor oameni care poate ar fi putut schimba lucrurile şi mă întreb cum pot dormi liniştiţi acei oameni”.
”… şi cu Gabi Firea, am fost prieteni, am fost şi ziaristă, dar nu poţi să spui chiar că nu ştii nimic. Mai ales că eşti în funcţie, adică trebuie să-ţi asumi. Nu unul trebuie să-şi asume dacă ne convine politic, dacă nu ne convine politic folosim altă măsură. Să clarifice dacă a avut vreun rol. Să vedem ce spun instanţele, eu nu pot să mă substitui instanţelor dar cred totuşi că nu se puteau face aceste lucruri fără o protecţie, cred, poate, transpartinică. Nu ştim. Aici chiar mi se pare, cumva, că toate tunurile s-au pus pe Gabi Firea”, a mai afirmat europarlamentarul.
Citește și: Dana Budeanu plângea în direct: „Gabriela Firea are o obsesie reală cu bătrânii. Are o chestie așa, nu știu…” Azi i se cere demisia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
azile
corina cretu
gabriela firea
voluntari