Cazul sinistru al azilelor – lagăre de exterminare este despre dezumanizare. Dezumanizarea celor capabili să comită asemenea atrocități împotriva unei ființe, pentru că nu e acceptabil să torturezi astfel nici vreun animal, nu doar un om.
Dezumanizarea victimelor în ochii agresorilor și reducerea lor la condiția unor instrumente ale îmbogățirii. Este despre statul eșuat vestit de ceva vreme de însuși absentul președinte (bună vremea la Neptun, marea caldă?).
Sigur că principalii vinovați (chiar nu cred că poate fi invocată vreo prezumție de nevinovăție pentru ei) sunt căpeteniile, cele care conduceau afacerea fascistă. Deocamdată sunt identificați câțiva, vom vedea ce va aduce ancheta arestaților preventiv.
Pentru că este greu spre imposibil de crezut că așa ceva putea fi pus la cale în afara unei rețele cu tentacule în zone înalte. Se vorbește că frații Godei, unul fost șofer la PMB în mandatul Firea, țineau doar 30% din profit și livrau restul mai departe. Poate cuiva “căţărat suficient de sus încât să poţi vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe”, după cum zicea purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.
Dar dincolo de monstruozitatea autorilor, câți vor fi ei până la urmă identificați, cazul acesta are și alte ecouri teribile despre societatea în care trăim.
Pe lângă acele stabilmente treceau zilnic mulți oameni din localitate, clădirile au vecini, nu sunt în mijlocul pădurii sau al câmpului. Unii dintre ei povestesc acum în fața camerelor de filmat cum îi vedeau pe bătrâni cerșind la porți o bucata de pâine, murdari, uneori goi, chiar în miezul iernii. Oroarea se petrecea și în văzul lumii, nu doar în spatele ușilor.
Și, totuși, câți dintre martorii constanți, recunoscuți ca atare de ei înșiși, au sunat la poliție? Din informaţiile mele niciunul. La dosar nu există nicio asemenea semnalare.
Oare de ce oameni care treceau periodic pe lângă imagini demne de Auschwitz, pe care le relatează ei înșiși ca atare acum, nu au simțit nevoia unei reacții? Și câți dintre cei care citesc aceste rânduri ar fi avut o reacție în locul lor?
Cauzele pot fi mai multe. Pe de-o parte, suntem cu mult prea obișnuiți cu violența cotidiană, care se manifestă în toate formele ei în viață de zi cu zi și ne inundă casele de pe ecranele televizoarelor.
Violența domestică, violența la școală, violența în trafic aproape că nu mai sunt știri decât în formele extreme, ca la Craiova, ca la Timișoara sau când un dement s–a suit, la propriu, cu mașina de teren pe mașina soției, după care a luat-o la pumni pe femeie.
Totodată suntem cu mult prea preocupați de soluții individuale de supraviețuire. Răul e banalizat și fiecare stă baricadat în propria viață, cu preocuparea să nu fie victimă. Vedem femeia călcată în picioare pe stradă și iuțim pasul că nu cumva să încasăm și noi un pumn sau, mai rău, filmăm cu telefonul ca să avem de postat ceva tare,
