Podul suspendat de la Brăila. Și Nicolae Ciucă taie panglica Golden Gate-ului românesc, al treilea cel mai mare din Europa: 85% din costuri, fonduri europene/ VIDEO
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost premier al României, se află la inaugurarea celui mai mare pod suspendat din țară, podul peste Dunăre, de la Brăila.
În fața audienței formată, printre alții, din președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, liderul liberal Nicolae Ciucă a declarat: ”Avem astăzi șansa să pășim pe cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa, așa cum ne-a plăcut de fiecare dată să vorbim despre acest obiectiv de infrastructură mare. Este cel mai complex și cel mai important proiect de infrastructură de după 1989. S-au investit aici multe resurse, s-a muncit mult și iată că a ieșit un lucru trainic. Îi felicit pe toți cei care au contribuit la această lucrare de mare anvergură, îi felicit pe partenerii noștri din Japonia și Italia, pe ministrul Transporturilor și pe colegii dumnealui cu care am lucrat și care s-au preocupat de finalizarea acestei lucrări. Totodată, doresc să-i felicit pe angajații care au lăsat aici o parte din energia lor. Mulțumim cu toții sprijinului european consistent pentru acest proiect. Doamna comisar vă rog să transmiteți mulțumirile noastre pentru tot ce a însemnat suportul financiar, 85% din costuri au fost fonduri europene. E un motiv de mândrie națională, România reia, cu sprijinul Uniunii din care face parte, obiceiul proiectelor de mare anvergură, care nu rămân la sertar. Toți cei implicați am demonstrat că România poate construi serios, eficient și spectaculos, cu eforturile populației țării și cu sprijinul concetățenilor europeni”.
Liderul liberal a mai spus că avem bani pentru investiții importante care să schimbe România pentru mult timp, însă a punctat că e nevoie de voință de oțel în instituții.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
braila
dunare
nicolae ciuca
pod