PNL strânge semnături la Buzău pentru testarea legumelor, cu scopul de ‘a aduce adevărul în pieţele’ din oraș
PNL a lansat o campanie de strângere de semnături pentru testarea legumelor în pieţe. Iniţiativa a luat naştere după ce o anchetă a procurorilor a arătat că mai multe persoane ar fi folosit substanţe chimice în afara normelor legale în agricultură, analizele arătând în cazul unor castraveţi că sunt neconformi consumului uman.
La nivelul municipiului Buzău au fost montate două corturi în care cetăţenii pot semna şi susţine iniţiativa. ‘Dăm astăzi start campaniei noastre pentru strângerea de semnături pentru testarea legumelor în pieţe. Avem în desfăşurare o campanie de aproape trei luni, o campanie pentru conştientizarea decidenţilor locali şi a domnului primar Toma de a reuşi să introducă aceste testări în pieţele din Buzău. Am pornit pe trei direcţii, pe zona digitală, avem o petiţie care a strâns deja 300 de semnături, ceea ce ne-a încurajat ca astăzi să demarăm această campanie prin corturile pe care le-am instalat în municipiul Buzău şi pe de altă parte de luni vom începe door-to-door în fiecare cartier’, a declarat senatorul PNL Mircea Pufu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Liberalii propun administraţiei locale să încheie parteneriate cu instituţii specializate în cercetare ce deţin laboratoare în care pot fi supuse analizelor legumele vândute în pieţele agroalimentare.
‘Domnul primar a catalogat această iniţiativă ca fiind populistă, nu este în niciun caz populistă, vorbim despre sănătatea noastră, despre sănătatea buzoienilor şi de ce nu despre sănătatea românilor. Vom merge cu acest dosar cu semnături către domnul primar. Soluţia trebuie să o găsească dânsul împreună cu serviciile din subordinea dânsului. Să nu uităm că avem la Buzău Banca de Gene, pentru care ne-am luptat să o operaţionalizăm şi acolo îşi desfăşoară activitatea renumiţi specialişti’, a mai precizat senatorul liberal.
Prefectul judeţului Buzău a declarat că susţine proiectul iar Primăria Municipiului Buzău s-ar putea inspira din demersurile similare pe care Primăria Braşov le-a demarat cu privire la testarea legumelor din pieţe.
‘Un subiect care poate fi riscant, dar ni-l asumăm fără nicio problemă, pentru că cine nu are nimic de ascuns nu are de ce să se ferească de un astfel de subiect. Vă spun că dacă noi ne vom fi făcut treaba să aducem semnături să arătăm că buzoienii doresc aşa ceva şi se va ajunge la concluzia că la Primăria Buzău nu identifică soluţii, vă spunem că aceste soluţii deja au fost în mare parte aprobate la Braşov. Vrem să aducem adevărul în pieţele din Buzău şi faţă de buzoieni’, a afirmat prefectul Daniel Ţiclea. O parte dintre buzoieni au semnat deja petiţia lansată de PNL. ‘Sunt de acord cu testarea legumelor pentru că vreau să ştiu ce mâncăm. Am dubii, am avut şi am mai ales la roşii. Nu cred că au fost naturale, mi-a fost şi rău’, a declarat, pentru Agerprpes, Georgeta Cireşaru, semnatar al petiţiei.
Anchetă la începutul lunii mai privind folosirea de substanţe toxice pentru forţarea coacerii legumelor din sere şi solarii
La începutul lunii mai procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele au desfăşurat o anchetă privind folosirea de substanţe toxice pentru forţarea coacerii legumelor din sere şi solarii,