Politica

Cine ar putea prelua șefia SRI. Bogdan Chirieac, trei nume pe lista scurtă. Diana Tache, informații de culise

Analistul politic Bogdan Chirieac și jurnalista Diana Tache au discutat despre preluarea șefiei SRI și cele trei posibile nume de pe lista scurtă.

Bogdan Chirieac și Diana Tache au dezbătut subiectul momentului – preluarea șefiei SRI, după demisia lui Eduard Hellvig – în emisiunea Mirecurea Neagră de la DCNews TV.

Bogdan Chirieac: Se vehiculează trei nume. Primul – mie mi se pare raţional – generalul Răzvan Ionescu, care a lucrat în toată această perioadă cu Eduard Hellvig. Este şi el, probabil, de acord cu viziunea fostului director. Nicolae Ciucă, de asemenea, este calificat pentru că a fost şeful Statului Major, general în teatrele de operaţiuni, un om care a avut de-a face cu intelligence-ul. Intelligence-ul Armatei, este adevărat, dar nu pot fi atât de diferite. Şi, surprinzător acum, şefa protocolului – şi din vremea lui Traian Băsescu, şi din vremea lui Klaus Iohannis – doamna Delia Dinu, o prezenţă foarte discretă, despre care foarte puţină lumea ştie, dar înţeleg că are o influenţă importantă în interiorul Palatului Cotroceni. Acum, probabil că şi dânsa o fi gestionat informaţii clasificate, în toată această perioadă, s-ar putea să aibă o experienţă.

Viitorul preşedinte, că nu ştim care va fi, este foarte probabil să îşi dorească schimbarea şefului SRI. Adică, dacă domnul Marcel Ciolacu iese preşedinte şi domnul Ciucă este directorul SRI, nu doreşte schimbarea. Este clar! Este o relaţie veche de prietenie, a funcţionat coaliția… Dar dacă nu se întâmpla acest tandem…

Diana Tache: Ştiţi cum este şi cu dorințele… Nu mai suntem pe vremea în care dorinţele sunt atât de uşor de transformat în realitate. (…) Din informaţiile pe surse pe care le avem pe această linie, eu cred că interimatul domnului general Ionescu nu are cum să fie de un an şi jumătate. Un singur general a asigurat interimate de-a lungul multor ani şi foarte multor mandate şi a putut să facă o echilibristică în interiorul unui serviciu foarte important – şi anume SIE – domnul general Silviu Predoiu.

Bogdan Chirieac: Silviu Predoiu a reuşit, în toată această perioadă, să ţină SIE – aşa cum nu s-a întâmplat cu SRI-ul de la vremea respectivă – în afară jocurilor politice.

Diana Tache: Asta spun. Avem un singur exemplu care a putut să creeze acest tip de echilbru în nişte perioada complicate cum au fost cele traversate de domnul general Predoiu,. Însă, de data aceasta, nu cred că va fi cazul ca generalul Ionescu să rămână la comandă timp de un an şi jumătate şi cred că nu ar fi nici sănătos, fiindcă, totuşi, generalul Ionescu este militar de carieră. Este un personaj din interiorul SRI care s-a ocupat cu chestiuni de ordin operativ, după care de ordin managerial în mandatul lui Hellvig.

Însă, într-un an atât de complicat ca anul viitor, cu toate alegerile, bătălia politică va fi uriaşă. Cărţile nici măcar nu au început să se facă. Este complicat cumva să gestionezi o zonă atât de sensibilă şi o zonă atât de calată tradiţional –

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button