Opinie Ana-Maria Iordache – Partener D&B David şi Baias, şi Inge Abdulcair – Director PwC România
O decizie CJUE aduce clarificări în problematica controversată a sediilor fixe pentru TVA care poate genera plata unor obligaţii fiscale semnificative
O decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la finele lunii iunie, în cauza Cabot Plastics C‑232/22, aduce clarificări extrem de importante în privinţa problematicii controversate a sediilor fixe pentru TVA. Speţa este una des întâlnită şi în cadrul inspecţiilor fiscale derulate de autorităţile din România, având potenţialul de a genera consecinţe financiare semnificative companiilor prin impunerea la plata unor obligaţii fiscale de sute de milioane de euro.
Deşi cu privire la problematica sediului fix există o bogată jurisprudenţă europeană, această decizie CJUE este prima cauză care vizează serviciile de procesare pe bază de contract în regim de exclusivitate, putând avea consecinţe semnificative în structurile de business care aplică modelul de afacere de tip procesator (”toll manufacturing”). Pe de altă parte, hotărârea prezintă o relevanţă deosebită pentru că analizează, pe lângă condiţiile generale de existenţă a sediului fix, categoriile de prestaţii auxiliare sau suplimentare care pot fi prestate de procesator, fără a se considera că nerezidentul deţine sediu fix.
Totodată, în această cauză, CJUE pune accent în mod particular asupra condiţiei pe care noi o considerăm esenţială pentru existenţa sediului fix, respectiv condiţia ca resursele tehnice şi umane deţinute sau controlate de entitatea nerezidentă pe teritoriul celuilalt stat să fie utilizate pentru participarea la realizarea de livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru nevoile acelui sediu fix. Astfel, dacă până la acest moment jurisprudenţa CJUE s-a axat pe analizarea condiţiilor privitoare la existenţa unei structuri de resurse umane şi tehnice şi, respectiv când se poate considera că există un grad suficient de permanenţă pentru a putea concluziona că există un sediu fix, aspectele privitoare la condiţia utilizării acestor resurse în cadrul activităţii economice nu au făcut obiectul unei analize detaliate a CJUE în speţele anterioare.
Situaţia de fapt în cauza Cabot Plastics
Societatea Cabot Plastics din Belgia a încheiat un contract de prestări servicii de procesare cu entitatea Cabot Switzerland din Elveţia. În cadrul acestui aranjament, Cabot Plastics utilizează în mod exclusiv echipamentele proprii pentru a transforma, în beneficiul societăţii Cabot Switzerland şi sub conducerea sa, materii prime în produse care intră în fabricaţia de materiale plastice. Prestările de servicii efectuate de Cabot Plastics în beneficiul acestei din urmă societăţi constituie cvasitotalitatea cifrei sale de afaceri.
Conform contractului, Cabot Plastics depozitează în incintele sale, materiile prime cumpărate de Cabot Switzerland şi le transformă apoi în produse utilizate la fabricarea de materiale plastice. În continuare, aceasta stochează produsele respective, înainte ca ele să fie vândute de Cabot Switzerland, din Belgia, diferiţilor săi clienţi pe piaţa belgiană, pe piaţa europeană sau pentru export.
De asemenea, conform contractului încheiat, Cabot Plastics furnizează o serie de servicii suplimentare în beneficiul Cabot Switzerland, precum depozitarea produselor, inclusiv gestionarea produselor depozitate în antrepozite deţinute de terţi, trimiterea de recomandări în vederea optimizării procesului de producţie, verificări şi evaluări tehnice interne şi externe,
