Cu întreg guvernul PSD-PNL gata să aplaude, președintele Klaus Iohannis a citit cu câteva poticneli un discurs despre cum a început să reformeze educația României. A sunat la fel de mediocru ca schemele din culegerile de limba și literatura română, în care elevii sunt învățați la meditații să îndese un comentariu și să lase în afară creativitatea sau ce știu ei în plus din cărțile citite fără scheme. Nota 10, aplauze.
România educată a fost unul dintre cele două proiecte ale președintelui Iohannis. Celălalt, Fără PeSeDe, a consemnat un eșec pentru electoratul convins să dea votul cui spune Klaus Iohannis, dar un triumf pentru președinte. PSD a fost nu doar readus la putere, ci relegitimat, albit, transformat în șansa lui Klaus Iohannis de a avea consens politic pentru o eventuală funcție europeană.
De altfel, consensul politic ar putea fi recunoscut drept conceptul-cheie al mandatului prezidențial, singurul care e util, în pofida inutilității sau, mai grav, relelor pe care le poate face societății.
Acesta este cazul noilor Legi ale Educației, criticate de experții în educație, de organizațiile neguvernamentale, de profesori, părinți, dar care au obținut consensul politic care face ca Puterea să fie stabilă și fără fisuri existențiale.
În mod excepțional pentru un decret de promulgare, președintele Klaus Iohannis a organizat o ceremonie în care a citit un încâlcit discurs în care s-a felicitat pe sine și echipa care a lucrat la acestea legi. E dreptul domniei sale și nu e în fișa postului constituțională să memoreze câteva mesaje sau să depășească constrângerile limbajului de lemn.
Totuși, conținutul mesajului prezidențial a arătat că el se adresează adevăraților beneficiari ai reformei Educației: politicienii adunați în sala de la Cotroceni, consensualii care au adăugat această bifă moștenirii lui Klaus Iohannis.
Dacă Klaus Iohannis ar fi vorbit cu cei care au de-a face cu școala, atunci fie nu ar fi ales tocmai perioada în care consemnăm că mai mult de jumătate dintre copiii care au început acum 12 ani școala s-au pierdut pe drum și nu au ajuns să treacă examenul de bacalaureat – ce s-a întâmplat cu ei, câți au emigrat, câți sunt în statisticile de neparticipare școlară și abandon? -, fie ar fi avut pe masă radiografia frustă a realității și ar fi început cu ea și cu regretele prezidențiale că atât a putut, în aproape două mandate.
Președintele a ales să fie inoportun și să se sărbătorească în mijlocul unui eșec social major.
Un triumf al eșecului, servit cu șampanie și alese felicitări. Această alegere, însă, de a marca un triumf politic în timp ce societatea se mai uită o dată la rănile care se cronicizează – un decalaj dureros între șansa copiilor săraci și a celor cărora părinții le pot plăti meditații în școala paralelă, o disparitate care arată că elevii din rural sunt damnați din capul locului și au o șansă diminuată de a lua măcar 5 la evaluarea națională,
