Nicuşor Dan despre declaraţiile că PNL are candidaţi care să câştige PMB: Până la decizia finală… mai e
Inquam Photos / Octav Ganea
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat referitor la declaraţiile liberalei Alina Gorghiu că PNL are oameni care ar putea câştiga Primăria Capitalei că ‘până la decizie mai este’.
‘Orice partid politic trebuie să se poziţioneze şi tot timpul să se laude (…) cu oamenii de administraţie pe care-i consideră competenţi. Politica înseamnă competiţia în faţa electoratului. De aici până la decizie mai este’, a spus Nicuşor Dan, luni, la B1 TV.
Privind răspunsul dat de Alina Gorghiu la întrebarea dacă există varianta unei colaborări PSD-PNL pentru Primăria Capitalei că este greu de exclus ceva în politica de astăzi, mai ales când funcţionează o coaliţie guvernamentală PSD-PNL, Nicuşor Dan a opinat că este o perioadă în care partidele fac sondaje şi analizează toate variantele posibile.
‘Parţial are dreptate. Într-o perioadă cum suntem noi acum, toate partidele îşi fac propriile sondaje şi toţi se uită la toate variantele posibile. Este firesc într-un joc democratic cu pluralism politic. Unde cred eu că nu are dreptate este că există o voinţă a electoratului de dreapta, reprezentat de susţinătorii PNL, USR, PMP, de a nu lăsa PSD să revină la putere în Bucureşti’, a afirmat primarul general al Capitalei.
El a menţionat că a candidat la Primăria Capitalei în 2020 şi a fost votat de susţinătorii PNL, USR şi o parte dintre susţinătorii PMP, după care a făcut un acord politic în Consiliul General cu aceste partide, care funcţionează foarte bine de atunci.
‘Discutăm, proiectele pe care le propun trec, proiectele pe care consilierii le propun din această majoritate au rapoartele din aparatul executiv pe care eu îl conduc şi trec, de asemenea, deci, cumva ne realizăm împreună programul’, a adăugat Nicuşor Dan, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
alegeri locale
nicusor dan
pnl