Inițiativa care reduce birocrația în relația dintre cetățean și Starea civilă, adoptată de Senat
Facebook Parlamentul României – Camera Deputaţilor
Cetăţenii vor putea să fie reprezentaţi de un avocat în relaţia cu Starea civilă, prin intermediul unei simple împuterniciri, prevede un proiect USR adoptat de Senat, în calitate de prim for sesizat, la finalul sesiunii parlamentare.
Potrivit legislaţiei în vigoare, o persoană care dorea să îşi schimbe numele sau să îşi modifice statutul civil şi nu putea să se prezinte personal pentru depunerea actelor necesare, era nevoită să împuternicească un avocat prin intermediul unei procuri speciale obţinute la notar.
Actul normativ simplifică procedura, în urma încheierii unui contract de asistenţă juridică, fără a mai fi nevoie de o procură specială şi avocatul îşi va putea reprezenta apoi clientul în faţa autorităţilor sau instituţiilor statului, pe baza împuternicirii avocaţiale.
„Această iniţiativă legislativă înseamnă mai puţină birocraţie pentru cetăţeni, adică economie de timp şi de resurse. În plus oferind avocatului dreptul de a-şi reprezenta clientul în baza împuternicirii avocaţiale, se uşurează şi munca funcţionarilor serviciilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaşte şi înţelege mult mai bine dispoziţiile şi implicaţiile legii. USR se ţine de cuvânt: Mai puţine hârtii inutile pentru români”, a afirmat deputatul Brian Cristian, iniţiator al proiectului, citat într-un comunicat al USR transmis duminică Agerpres.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News