Actualitate

CCIR se implică în atragerea de investiții din Republica Coreea de Sud 

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),  a avut în data de 29 iunie a.c. o nouă întrevedere cu E.S. dl. Rim Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea de Sud în România, în continuarea consultărilor avute cu partea coreeană pe linia parteneriatului strategic.

Întâlnirea a avut ca scop informarea conducerii CCIR cu privire la conținutul foii de parcurs stabilită de autoritățile române și coreene pentru intensificarea relațiilor economice bilaterale. Cu acest prilej, au fost punctate domeniile de interes comun asupra cărora se vor concentra eforturile comunităților de afaceri din cele două state.

„CCIR este profund implicată în dezvoltarea componentei economice a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii (SUA), Coreea de Sud și Japonia, iar domeniile stabilite azi cu misiunea diplomatică coreeană, vizează obiective strategice de mare interes care vor determina expansiunea afacerilor românești pe piețele extracomunitare. La nivelul organizației noastre există o permanentă preocupare privind oportunitatea cooperării cu mediille de afaceri din cele două state, în special în ceea ce privește modernizarea portului și șantierului naval Constanța, obiectiv care deține un potențial semnificativ, mai ales în noul context geopolitic.

Propunerile noastre, făcute inclusiv la întâlnirea de azi, au fost recepționate cu deschidere de către partea coreeană, fiind apreciat avantajul care poate fi obținut și prin exploatarea întregului coridor dunărean. Trebuie să ne gândim că preluarea a 18 mii de tone de mărfuri cu ajutorul barjelor fluviale este un proces mult mai eficient decât transportul aceleiași cantități de mărfuri utilizând un număr de 900 de camioane”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

„La nivel oficial, există o preocupare permanentă pentru identificarea și implementarea soluțiilor de dezvoltare a industriilor energiei, apărării, IT&C și a infrastructurii, prin potențiale investiții coreene. Între România și Coreea de Sud există o  relație strânsă de cooperare atât pe plan economic, cât și pe plan diplomatic, dovada fiind și seria de întâlniri, organizate în acest an,  la care au participat oficiali de rang înalt din cele două state. Aceste discuții s-au concretizat în proiectele comune de cooperare în sectorul energiei nucleare, investițiile recente însumând 200 milioane de euro.

În momentul de față, există parteneriate între Nuclearelectrica și compania Korea Hydro, precum și o implicare a Coreei de Sud, alături de SUA și Japonia, în ceea ce privește proiectarea și implementarea reactoarelor nucleare modulare în România. În acest context, întâlnirea de astăzi devine foarte importantă pentru dinamizarea relațiilor economice dintre cele două state, dialogul cu președintele CCIR, dl. Mihai Daraban fiind ca întotdeauna extrem de constructiv”, a declarat ambasadorul Republicii Coreea de Sud în România, E.S. dl. Rim Kap-soo.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button