Bubuie taxele și impozitele pe locuințe și terenuri, la recomandarea Băncii Mondiale. ”Înnebunim cu toții, oamenii ăștia nu înțeleg cât rău fac”
Taxele pe terenuri și case ar putea crește, în acord cu viziunea Băncii Mondiale.
Banca Mondială consideră că actualul sistem de impozitare aduce prea puțini bani la buget. În viitor, impozitul ar urma să fie calculat în funcție de valoarea locuinței, nu în funcție de suprafață. Astăzi, proprietarul unui apartament de 55 de mp din Drumul Taberei plătește același impozit cu proprietarul unui apartament de 55 de mp din Aviației. Valoarea de piață este mult diferită însă și în funcție de aceasta consideră Banca Mondială că ar trebui stabilit impozitul.
Deși suntem o țară de proprietari, doar 0,5% din PIB strângem din impozitele și taxele pe locuințe și terenuri. Media europeană este de 1,2%. Deși ideea Băncii Mondiale nu este contestată, este imposibil de pus în practică în România, consideră experții fiscali. Analistul Gabriel Biriș a spus, pentru Observator, că ”Nu trebuie să ne apucăm să facem evaluări la 12 milioane de case. Că înnebunim cu toţii! Oamenii ăştia nu înţeleg cât rău fac, punând pe masă nişte recomandări care nu sunt aplicabile. Nu mai bine faci o re-zonare fiscală? Să faci o distincţie între un apartament din Primăverii şi în blocurile comuniste din Dorobanţi”.
Se pare, conform sursei citate, că autorităţile lucrează deja la un registru în care să fie descrise materialele din care este construită locuinţa şi valoarea estimată a acesteia, termenul asumat fiind 2025. Statul român s-ar fi angajat deja prin PNRR să revizuiască sistemul de taxare. Banca Mondială mai recomandă ca proprietarii care deţin case să plătească un singur impozit, şi pentru imobil, şi pentru teren.
Citește și: EXCLUSIV Scenariul Băncii Mondiale pentru România. Ar arunca în aer prețurile la pompă și al gazelor naturale. Răzvan Dumitrescu: De ce nu ne revenim? – Robert Sighiartău: O dai peste cap, nu poți!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
banca mondiala
case
impozit
taxe