Drapelul este simbolul naţiunii noastre și sub culorile sale ne afirmăm identitatea, declară premierul Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, luni, un mesaj de Ziua Drapelului, subliniind că acesta este un simbol al naţiunii, iar sub culorile sale românii îşi afirmă identitatea şi le spun celorlalţi cine sunt.
Drapelul României este Simbolul naţiunii noastre, drapelul României este conştiinţa noastră ca ţară, ca popor, ca istorie. Sub culorile sale ne afirmăm identitatea noastră. Sub culorile sale au luptat eroii noştri care ne-au apărat ţara şi demnitatea. Sub culorile sale s-a înfăptuit Marea Unire. Şi tot sub culorile drapelului nostru se cântă imnul naţional în competiţiile sportive internaţionale. În fapt, prin aceste trei culori le spunem celorlalţi cine suntem noi, a scris Ciolacu, pe Facebook.
Să fim deci mândri cu drapelul nostru, oriunde ne-am afla! şi-a încheiat premierul mesajul. Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96/1998, este marcată în fiecare an la 26 iunie.
Drapelul este, alături de stemă, sigiliu şi imn, un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.
În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin articolul 12, că ‘drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu’.
Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie” înscrisă pe el, aşa cum arată „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003). De-a lungul istoriei, nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori. Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază, scrie Agerpres. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.
În contextul revoluţionar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naţionale, şi revoluţionarii români, aflaţi la Paris la izbucnirea revoluţiei, arborau drapelul albastru, galben, roşu. Aşa avea să fie şi consfinţit, ca drapel naţional, prin Decretul nr. 252 al guvernului provizoriu de la Bucureşti, deşi, iniţial, apăruseră drapele tricolore cu benzile dispuse pe orizontală, potrivit site-ului www. presidency.ro. Guvernul provizoriu întărea că „Steagul naţional va avea trei culori – albastru, galben şi roşu”. Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri cât şi pe monumentele şi decretele publice, se va compune din aceste două cuvinte „Dreptate, Frăţie”. Drapelul naţional tricolor, roşu-galben-albastru, astfel decretat la 14/26 iunie 1848, a fost sfinţit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci Câmpia Libertăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți.