România și Bulgaria ar urma să fie acceptate în Schengen în două etape: aerian, în octombrie; terestru, în ianuarie 2024
foto home-affairs.ec.europa.eu
Din octombrie, România și Bulgaria ar urma să intre în Schengen cu granițele aeriene. De la 1 ianuarie, ar urma să fie ridicate controalele și de la frontierele terestre.
Surse Euractiv spun că instituțiile europene se pregătesc pentru primirea României și Bulgariei în Schengen din acest an, în doi pași. Primul pas va fi făcut în octombrie, prin ridicarea controalelor la granițele aeriene, al doilea urmând să intre în vigoare în 1 ianuarie 2024, când vom scăpa și de controalele terestre.
Potrivit unor surse din Sofia, Bulgaria are șanse serioase, dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele, de a obține aderarea la Schengen încă din octombrie anul acesta, cu frontierele aeriene, și perspectiva aderării cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024.
Până acum o lună, cel mai mare obstacol în calea intrării Bulgariei în Schengen a fost opoziția Olandei.
Guvernul lui Mark Rutte a dat semnale informale că apreciază eforturile Parlamentului bulgar și ale ultimelor patru guverne de a iniția o reformă judiciară reală prin introducerea unui mecanism independent de investigare a procurorului șef, care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai.
Fostul procuror-șef bulgar Ivan Gheșev a devenit prima victimă a noii legislații după ce a fost demis din funcție săptămâna trecută.
În iulie, Comisia Europeană va publica un raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, la insistențele Olandei. Raportul este de așteptat să fie în general pozitiv, recunoscând voința politică de a continua reformele.
Obiecțiile Austriei la extinderea Schengen pe fondul crizei refugiaților nu au scăzut, dar se așteaptă ca Viena să nu-și mai folosească dreptul de veto dacă va fi izolată.
La începutul acestei luni, Executivul UE a acordat o nouă asistență financiară României și Bulgariei pentru implementarea proiectelor pilot deja lansate pentru managementul frontierelor. Ajutorul pentru Bulgaria este în valoare de 45 de milioane de euro, iar pentru România – 10,8 milioane de euro.
În plus, Comisia Europeană salută progresele înregistrate în ultimele trei luni de ambele țări privind respectarea politicii de azil și returnarea imigranților ilegali, gestionării frontierelor și cooperării internaționale – progrese care ar trebui să atenueze temerile Austriei că Sofia și Bucureștiul nu fac suficient pentru înregistrarea migranților ilegali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
bulgaria
euractiv
romania
schengen