Ministrul Luminița Odobescu a discutat cu o delegaţie a Băncii Europene de Investiţii despre relațiile dintre România și BEI
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut o întrevedere, vineri, cu o delegaţie a Băncii Europene de Investiţii (BEI), condusă de vicepreşedintele Lilyana Pavlova, context în care a fost subliniat ‘parcursul excelent al relaţiilor dintre BEI şi România’, transmite MAE.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, a fost amintită contribuţia BEI la cofinanţarea unor proiecte de importanţă majoră pentru ţara noastră. De asemenea, a fost menţionat sprijinul financiar acordat Ucrainei în contextul situaţiei generate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva acestei ţări.
Vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii a subliniat rolul BEI în sprijinul acordat Ucrainei în baza noilor instrumente instituite în acest scop. Ministrul român a evocat, la rândul său, importanţa menţinerii măsurilor cuprinzătoare de asistenţă, atât timp cât va fi nevoie, inclusiv în perspectiva eforturilor de reconstrucţie a acestui stat.
Totodată, şefa diplomaţiei române a subliniat importanţa şi caracterul special al cooperării între România şi BEI, care este ‘unul dintre cei mai importanţi parteneri financiari ai României’.
Citește și – Programul Visa Waiver şi strategia privind Marea Neagră, subiecte discutate de Odobescu și ambasadoarea SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, și ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, au discutat, vineri, despre Programul Visa Waiver şi strategia privind Marea Neagră.
‘Ambele părţi au subliniat interesul pentru intensificarea eforturilor de includere a României în Programul Visa Waiver pentru ca obiectivul comun al ridicării vizelor turistice pentru SUA să poată fi îndeplinit la o dată cât mai apropiată’, arată un comunicat MAE..
Ministrul Odobescu a asigurat de sprijinul deplin al Ministerului Afacerilor Externe pentru activitatea coordonatorului naţional pentru aderarea României la Programul Visa Waiver. S-a discutat, de asemenea, despre cooperarea ‘strânsă’ şi ‘profundă’ între cele două state în materie de securitate şi apărare, cu accent pe interesul mutual pentru rezultate substanţiale la Summitul NATO de la Vilnius, inclusiv în ceea ce priveşte consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic. În acest sens, a fost subliniat că ‘implementarea deciziilor Summitului de la Madrid este crucială pentru un răspuns ferm al Alianţei în faţa pericolului reprezentat de Federaţia Rusă’. Vezi continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News