Eurostat spune că avem deja cele mai mici prețuri din UE, alături de Bulgaria și Polonia
Sursă foto: Freepik – https://www.freepik.com/
Prețurile pentru cheltuielile de consum din România au fost, în 2022, cele mai mici din UE, conform Eurostat.
Nivelul preţurilor în cazul cheltuielilor de consum finale ale gospodăriilor în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cel mai scăzut nivel fiind în România (58% din media UE), Bulgaria (59%) şi Polonia (62%), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), arată Agerpres.
În 2022, cel mai ridicat nivel al preţurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Irlanda (146% din media UE), Danemarca (145%) şi Luxemburg (137%).
Anul trecut, nivelul preţurilor pentru alcool şi tutun a fost de aproximativ 3,3 ori mai ridicat în cea mai scumpă ţară faţă de cea mai ieftină. Variaţiile de preţ sunt provocate de diferenţele de impozitare la aceste produse. Cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (66% din media UE), Polonia (73%), Ungaria (78%), iar cel mai ridicat în Irlanda (216%) Finlanda (174%) şi Danemarca (138%).
Pe locul doi în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află restaurantele şi hotelurile, cel mai scăzut nivel a fost în Bulgaria (51% din media UE), România (61%) şi Ungaria (62%) iar cel mai ridicat în Danemarca (156%), Finlanda (132%) şi Luxemburg (131%).
Cea mai ieftină îmbrăcăminte este în Bulgaria (80% din media UE), Ungaria (83%) şi România (84%), iar cea mai scumpă în Danemarca (134%), Suedia (117%) şi Cehia (115%).
Diferenţe se înregistrează şi la alimente şi băuturi nealcoolice (variind de la 72% din media UE în România la 121% în Danemarca), echipamentele de transport personal (variind de la 87% în Polonia la 132% în Danemarca) şi produsele electronice de consum (variind de la 92% în Italia la 115% în Franţa).
Amintim că premierul Marcel Ciolacu s-a angajat să scadă prețurile alimentelor. El a anunțat că pregătește un act normativ prin care să fie plafonat adaosul comercial pentru o perioadă limitată, pe tot lanțul, de la producător și până la raft.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
consum
eurostat
mici
preturi
romania