Oficial, la Kiev nu poate exista decât un singur plan, susținut de „teoria victoriei totale”. Aceasta înseamnă eliberarea integrală a teritoriilor ocupate, din 2014 încoace, de armata rusă invadatoare. Indiferent cât ar dura războiul de eliberare, victoria totală este singurul obiectiv asumat public de președintele Zelenski și echipa sa.
Este absolut de înțeles că, în plină contraofensivă ucraineană, nici nu se pune problema de a discuta un alt scenariu. Firește, cu toții ne dorim ca Planul A să reușească iar pacea și securitatea în Europa să se reinstaleze pe baza concluziei morale a înfrângerii agresorului.
Nu ne-am dori ca lumea în care trăim să marcheze trecerea de la forța dreptului la dreptul forței, așa cum dorește Vladimir Putin. Din acest motiv, Occidentul susține ordinea bazată pe reguli, pe dreptul internațional. Frontierele statelor nu se pot modifica prin mijloace de forță, este un principiu elementar. Dar un război atât de dur, de profund și de complex nu are nevoie numai de militanți, de entuziasm, de idealism și de sloganuri, ci și de analize reci, lucide, obiective, și mai ales de strategii alternative și planuri bazate pe mai multe scenarii posibile – militare, politice, diplomatice. Este valabil de ambele părți ale liniei frontului.
Personal, sunt convins că aceste scenarii există atât în Occident, cât și la Kiev, așa cum cred că, indiferent cât de scelerați ar fi, inclusiv rușii din cercul de putere al Kremlinului iau și ei în considerare inclusiv alte scenarii, planuri și obiective alternative, dincolo de mult trâmbițata formulă propagandistică privind „denazificarea, demilitarizarea și neutralizarea/dezoccidentalizarea Ucrainei”. Nici Zelenski, nici Putin nu pot spune acum altceva. Nici pentru Kiev, nici pentru Moscova, vremea Planurilor B și a compromisurilor față de obiectivele anunțate în 2022 încă nu a sosit. Dar s-ar putea să vină acel moment, în 2024 sau mai târziu.
Să nu uităm că, dacă nu vor fi amânate pe fondul agravării războiului, atât în Ucraina cât și în Rusia vor fi alegeri prezidențiale în martie 2024, și, chiar dacă cei doi președinți nu par a avea probleme de realegere în funcție (din motive diferite, desigur), niciunul nu se poate prezenta, totuși, în fața societății cu un discurs al compromisului și al Planului B. Ulterior alegerilor, spre sfârșitul primăverii sau în vara viitoare, ar putea însă începe discuțiile de nuanțare a obiectivelor maximale și de schițare a celor minimale.
Atâta timp cât părțile combatante cred însă în șansa lor de a obține victoria prin forță militară, este evident că vremea negocierilor, a concesiilor și compromisurilor în acest război încă nu a venit. Pe de altă parte, a miza pe un singur plan, o singură variantă și o singură strategie (victoria totală) este cel puțin riscant în lumea complicată și imprevizibilă de astăzi.
Deși data în sine nu este foarte clară și oricum contează mai puțin, pare să se impună în spațiul public ziua de 4 iunie drept reperul pentru declanșarea contraofensivei ucrainene.
