Politica

Luminiţa Odobescu, ministrul român de Externe s-a întâlnit la Chişinău cu omologul său, premierul, preşedintele Parlamentului şi ministrul Justiţiei

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut discuţii, marţi, la Chişinău, cu prim-ministrul Dorin Recean, cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, cu omologul ei, Nicu Popescu şi cu ministrul Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru.

Potrivit unui comunicat MAE, ministrul român ‘a arătat că autorităţile de la Bucureşti vor acorda, în continuare, un sprijin robust, prioritar şi adaptat necesităţilor Republicii Moldova’. Luminiţa Odobescu a evidenţiat că România întreprinde demersuri diplomatice consistente pentru avansarea procesului de integrare europeană, cu accent deosebit asupra obiectivului deschiderii cât mai curând a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. A prezentat stadiul programelor de pregătire şi asistenţă tehnică derulate de România în beneficiul experţilor din administraţia publică din Republica Moldova.

Ea a subliniat importanţa noului regim de sancţiuni al UE destinat contracarării acţiunilor de destabilizare a Republicii Moldova. Odobescu a arătat că acest instrument trebuie utilizat ori de câte ori sunt constatate fapte împotriva democraţiei, ordinii constituţionale şi a suveranităţii Republicii Moldova. Cu privire la întâlnirea cu premierul Dorin Recean, Luminiţa Odobescu a scris pe Twitter că discuţiile s-au axat în mod special pe proiectele strategice din domeniile energiei, transportului şi cel digital.

În cadrul consultărilor cu Nicu Popescu a fost abordată, totodată, tema celei de-a patra conferinţe ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chişinău în toamna anului în curs şi care va fi co-prezidată de miniştrii afacerilor externe ai României, Germaniei şi Franţei. Discuţiile cu ministrul Veronica Mihailov-Moraru au vizat priorităţile reformei în domeniul Justiţiei, consolidării statului de drept şi combaterii corupţiei. Luminiţa Odobescu a apreciat eforturile susţinute de reformă şi progresele concrete înregistrate în toate aceste direcţii, inclusiv în ce priveşte îndeplinirea recomandărilor relevante indicate de Comisia Europeană la momentul acordării statutului de stat candidat Republicii Moldova.

Ea a asigurat cu privire la intensificarea sprijinului României pentru obiectivele de reformă asumate de către autorităţile de la Chişinău. Ministrul Luminiţa Odobescu a avut de asemenea un schimb aprofundat de evaluări cu oficialii Republicii Moldova pe tema situaţiei regionale de securitate. Ministrul român a reiterat sprijinul deplin şi hotărât al României pentru consolidarea securităţii, stabilităţii şi rezilienţei de ansamblu a Republicii Moldova. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button