Diana Coroabă şi Ala Popa, PwC: Tranzacţiile financiare, ţinta unor abordări complexe ale fiscului care vizează substanţa economică şi gradul de îndatorare
Cele mai recente tendinţe în materie de preţuri de transfer atât la nivel local, cât şi internaţional, au adus în prim plan tranzacţiile financiare care au devenit, astfel, ţinta unor abordări ale autorităţilor fiscale mult mai sofisticate şi axate pe o analiză calitativă.
Urmărind evoluţia şi modul în care autorităţile fiscale din România abordează tranzacţiile financiare ale companiilor din sectoarele non-bancare, în ultima perioadă, după ce au fost introduse noi îndrumări în legislaţia europeană, observăm o dinamică concentrată îndeosebi pe aspectele care ţin de substanţă, natura economică a acestor tranzacţii, beneficiarul efectiv.
Substanţa economică – un subiect tot mai preferat de ANAF
Astfel, substanţa tranzacţiilor şi încadrarea lor corectă este adesea abordată de către autorităţile fiscale în cadrul inspecţiilor fiscale, dar şi de către autorităţile altor state în contextul Planului de Acţiune BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) şi al iniţiativelor ulterioare acestui plan.
Spre exemplu, tot mai multe inspecţii în care împrumuturile acordate de către societăţi pe perioade scurte de timp (de exemplu 6 luni) şi prelungite ulterior în mod repetat, au fost contestate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi reclasificate în împrumuturi pe termen lung. Autorităţile fiscale analizează natura tranzacţiei şi scopul ei efectiv. Or dacă aceste împrumuturi au fost din start concepute pe termen lung de către creditor şi oferite în tranşe doar pentru a reduce rata de dobândă în beneficiul entităţii afiliate, rezultă că tipul lor este altul în substanţă decât cel prezentat în contract sau în analiza de preţuri de transfer.
Un alt exemplu este cel al tranzacţiilor de tip cash pooling. Societăţile locale cu exces de lichiditate aderă la aceste structuri de finanţare intragrup şi, din perspectiva ANAF, ratează nişte venituri pe care le-ar fi putut realiza dintr-un depozit pe termen lung cu rate de dobândă mult mai avantajoase. Totuşi fiecare caz trebuie analizat în parte, având în vedere că scopul unei structuri de tip cash pooling este de a oferi avantaje pentru toate părţile implicate, mai ales acolo unde fluxul de lichidităţi este unul variabil.
În plus, în practică, întâlnim cazuri în care ANAF respinge tratamentul favorabil potrivit Tratatelor de evitare a dublei impuneri sau potrivit Directivei UE 2003/49/CE, atunci când beneficiarul efectiv este diferit de cel pentru care s-a prezentat certificatul de rezidentă fiscală. Spre exemplu, în cazul finanţărilor de tip back-to-back sau finanţărilor de tip cash pooling, poate apărea întrebarea privind rezidenţa beneficiarului efectiv, acesta fiind perceput ca beneficiarul final efectiv şi nu intermediarul / liderul de cash pool. Este important ca liderul de cash pooling să aibă funcţii şi riscuri care să demonstreze ca în fapt este beneficiarul efectiv al dobânzilor încasate/plătite. Acelaşi lucru se întâmplă pentru finanţările back-to-back- funcţii şi riscuri
Aceste abordări practice vin şi pe fondul schimbărilor legislative ce au avut loc în ultimii ani. Reamintim că pe 20 iunie 2016, Comisia Europeană a adoptat directiva împotriva evaziunii fiscale, The Anti Tax Avoidance Directive (ATAD), ca parte a pachetului de combatere a evaziunii fiscale.
