Politica

Cum poate câștiga opoziția alegerile

Cătălin Drulă, liderul USR, atrage atenția că acum, cu atât mai mult, e nevoie de alternativă la PSD-PNL.

”România are nevoie de o schimbare reală și durabilă. Recenta rotație a premierilor nu este decât continuarea aceleiași guvernări care în ultimul an și jumătate ne-a adus cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani, greva generală din educație și eșecul aderării la spațiul Schengen. 

Faptul că PSD și PNL nu mai pot fi distinse unul de altul face ca nevoia de alternativă să devină imperios necesară. 

De aceea colegii mei din USR mi-au dat un mandat pentru construirea unui pol de dreapta care să unească toate forțele care vor o societate corectă, prosperă și europeană.

În lunile următoare vom avea discuții cu partide, oameni politici, organizații civice, antreprenori și oameni din mediul academic. Scopul nostru este să unim forțele de dreapta într-o singură mișcare suficient de puternică să câștige alegerile, să reformeze statul și să garanteze destinul european al României.

Știm că se poate. De fiecare dată când viitorul european al țării noastre a fost amenințat oamenii care voiau schimbare s-au unit și au învins. 

Acum e rândul nostru să facem acest lucru. Să ne asumăm că vom schimba drumul greșit pe care a intrat azi țara noastră și că nu vom ceda nici în fața guvernării corupte, nici a extremismului rusofil.

România are o șansă extraordinară să reducă decalajul față de țările dezvoltate din vest, iar această șansă este Planul Național de Redresare și Reziliență. Este cel mai mare plan de reforme de după 1989.

Sunt 28 miliarde de euro pe care USR i-a obținut pentru modernizarea școlilor, construirea de spitale noi, finalizarea autostrăzilor și dezvoltarea comunităților locale. Sunt reforme care reclădesc statul român și care așează societatea pe baze corecte, cu aceleași reguli pentru toți.

PNRR este un adevărat plan de țară și va sta la baza programului nostru de guvernare și a coagulării forțelor de dreapta. 

Anul viitor, pentru prima dată după 20 de ani, ne vom alege în același an și primarii și consilierii locali și parlamentarii și reprezentanții în Parlamentul European și un nou președinte. Toate aceste alegeri vor decide cine va conduce România pentru mulți ani de-acum înainte și vor defini cum va arăta viitorul nostru. 

Eu am încredere că România poate face saltul către o societate modernă și europeană și îi chem alături de USR pe toți cei care vor să construiască schimbarea” declară Cătălin Drulă, președintele USR. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

catalin drula

usr

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button