Răzvan Botea, ZF: Dacă mai multe companii mari se înţeleg să ţină un preţ sus, atunci se numeşte cartel şi Consiliul Concurenţei dă amenzi ameţitoare. Care este, până la urmă, diferenţa, atunci când impui plata unui salariu minim sub limita decenţei?
Salariul minim pe economie este sub limita decenţei, nu încape nicio îndoială. Să trăieşti cu 1.900 de lei pe lună într-o Românie în care o chirie într-un oraş mare sare de 1.500 de lei este, bineînţeles, absurd.
Care este ideea din spatele salariului minim garantat? Protecţia omului de rând, a angajatului astfel încât să nu primească mai puţin decât ar fi decent. În mod evident, scopul nu este atins în acest moment.
Este exact aceeaşi idee pe care sunt construite şi practicile concurenţiale. Dacă două sau mai multe companii cu putere în piaţă decid, pe sub masă, să ţină împreună preţul sus pentru un produs, intervine Consiliul Concurenţei. Ideea din spate este aceeaşi: protecţia omului de rând.
Aşa cum dacă firmele puternice se înţeleg să seteze un preţ, celelalte companii se aliniază preţului respectiv, practica salariului minim are acelaşi efect, pentru joburile care, într-adevăr, nu produc atât de multă valoare adăugată. Dovadă stă faptul că 1,3 milioane de angajaţi din circa 5 milioane au, în acte, salariul minim. Deci lucrurile s-au aliniat. Diferenţa dintre cele două situaţii este că firmele care formează un cartel primesc amenzi usturătoare, în vreme ce salariaţii pe venitul minim nu au ce face şi îl primesc.
Iată deci că avem două practici pentru protecţia populaţiei, cu aceeaşi filosofie în spate, dar cu efecte total opuse.
Sigur că cei mai mulţi angajaţi pe salariul minim primesc bani şi din alte venituri, albe, dar de cele mai multe ori gri, ceea ce duce la următoarea idee.
Care ar fi soluţiile?
Probabil că România nu este pregătită să renunţe la salariul minim şi drepturile salariale să fie negociate prin sindicate puternice şi omogene, aşa cum este în Austria, Danemarca, Finlanda sau Suedia.
Aşadar, pentru ca mecanismul salariului minim să îşi atingă obiectivul, adică bunăstarea angajatului, el trebuie să fie la un nivel decent. Poate că un 3.000 de lei, cu tot cu bonuri de masă, în 2023 ar fi aproape de un nivel decent.
Există argumente pro şi argumente contra. Să le luăm pe rând.
Argumentele pro ţin, în primul rând, de traiul decent al angajatului din România. Creşterea salariilor înseamnă că mai mulţi tineri care nu se ridică din pat dimineaţa pentru 1.900 de lei s-ar putea să se ridice pentru 3.000 de lei net.
Cu acţiuni ţintite, poate chiar agresive din partea Inspecţiei Muncii, s-ar putea echilibra trecerea angajaţilor din munca la gri în munca la negru cu veniturile în plus la bugetul de stat din creşterea salariilor. Ba probabil că bugetul ar trece pe plus bine.
Argumentele împotriva pot ţine, în primul rând, de alungarea investitorilor şi orientarea lor către alte ţări europene. Este foarte adevărat că România, la fel ca multe alte ţări din regiune, şi-a bazat modelul de creştere economică din anii de după comunism pe investiţii străine, în cea mai mare parte datorate forţei de muncă ieftine. ZF va lansa în 21 iunie anuarul şi conferinţa ZF Cei mai mari jucători din economie.
