Ruxandra Târlescu şi Adina Vizoli, PwC. Propunere legislativă cu impact financiar pentru companiile farma: ajustarea TVA pentru anumite contribuţii
Un proiect de act normativ recent publicat de Ministerul Finanţelor reglementează posibilitatea ca agenţii economici să diminueze baza de impozitare a TVA cu reducerile de preţ care nu se acordă direct clienţilor din lanţul comercial, dar care au ca efect reducerea preţului plătit de consumatorul final. Impactul va fi resimţit în special în industria farma, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ, estimarea autorităţilor fiind că efectul bugetar va fi minus 290 milioane lei ca urmare a acestei modificări legislative.
Modificarea preconizată a fost gândită, conform expunerii de motive, cu scopul de a alinia legislaţia locală în materie de TVA cu acquis-ul comunitar, în lumina deciziei pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauza C-717/19 – Boehringer Ingelheim din domeniul farmaceutic. Conform reglementărilor actuale, reducerile de preţuri sunt cele acordate pe lanţul de distribuţie, nefiind prevăzută situaţia reducerilor care nu se acordă direct clientului.
În cazul C-717/19, CJUE a arătat că societatea Boehringer Ingelheim stabilită în Ungaria, care transferă o parte din cifra de afaceri din vânzările sale de produse farmaceutice şi care, în consecinţă, nu păstrează în totalitate contrapartida acestor vânzări, are dreptul de a reduce a posteriori baza de impozitare chiar dacă aceste plăţi nu sunt efectuate în modul de plată prestabilit în politica sa comercială şi nici în scopuri promoţionale. Sumele plătite de Boehringer Ingelheim reprezintă contribuţii stabilite în conformitate cu cadrul de reglementare în domeniul farmaceutic din Ungaria. CJUE arată că nu ar fi conform Directivei TVA ca baza de impozitare în temeiul căreia se calculează TVA pe care o datorează Boehringer Ingelheim, în calitate de persoană impozabilă, să fie mai mare decât suma pe care a primit‑o de la distribuitorul angro către care a efectuat livrarea produselor farmaceutice.
După cum rezultă din expunerea de motive publicată împreună cu proiectul de lege, impactul bugetar al măsurii privind reducerea bazei impozabile cu reduceri de preţ care nu se acordă direct clienţilor a fost analizată pentru ajustarea TVA pentru sumele reprezentând contribuţiile plătite în domeniul farmaceutic, mai exact taxa „clawback” şi cost-volum.
În acest context, companiile din domeniul farmaceutic au posibilitatea să analizeze situaţia individuală în scopul aplicării prevederilor privind ajustarea TVA pentru taxa „clawback” sau cost-volum plătite în România, ţinând cont că măsura are în vedere alinierea legislaţiei naţionale cu interpretarea CJUE din cazul C-717/19 Boehringer Ingelheim, respectiv cu legislaţia europeană obligatorie.