Opinie Michał Rykiert, Director of Business Development EMEA at WEBCON: Citizen Development, o tendinţă tot mai răspândită de democratizare a aplicaţiilor de business care susţine dezvoltatorii software şi stimulează inovaţia
Ultimii ani ne-au arătat că mediul de business poate optimiza aproape orice proces intern câtă vreme dispune de instrumentele potrivite. Nevoia de eficientizare a activităţii şi de creştere a productivităţii a dus, astfel, la o creştere semnificativă a cererii de aplicaţii de business. Din păcate, însă, resursele pentru a produce noi aplicaţii nu sunt aproape niciodată suficiente, dar conceptul de Citizen Development vine cu soluţii. Citizen Development este un proces prin care angajaţii fără specializare în IT sunt încurajaţi să creeze aplicaţii de business cu ajutorul platformelor low-code/no-code.
Soluţia nu este însă pentru toată lumea şi nu în orice condiţii. În perspectiva unei recesiuni globale în 2023, faptul că angajaţii îşi vor lua din timpul alocat sarcinilor obişnuite pentru a crea ei înşişi aplicaţii de afaceri poate veni cu riscuri. Angajaţii care nu sunt specializaţi în IT pot înţelege mai exact scopul unei aplicaţii, dar de cele mai multe ori nu au acelaşi mindset şi înţelegere a proceselor cum au dezvoltatorii atunci când creează soluţiile.
Asta se întâmplă pentru că ei nu au o pregătire specifică şi nu cunosc principiile de UI, modelare a datelor, modelare a proceselor, integrare a sistemelor, securitatea datelor şi toate celelalte elemente care contribuie la crearea unei infrastructuri IT fiabile şi stabile. 50% dintre directorii IT care au adoptat strategia Citizen Development spun că a funcţionat în compania din care fac parte, iar ceilalţi 50% au ajuns la concluzia că nu e soluţia optimă pentru ei, conform studiului WEBCON, „The state of Low-Code”. Astfel, această metodă are o rată de succes de 50/50, iar fiecare organizaţie ar trebui să decidă pe cont propriu dacă este un pariu care merită făcut.
Dezvoltatorii software profesionişti continuă să aibă un rol esenţial în transformarea digitală
Rolul specialiştilor IT va rămâne esenţial pe măsură ce nevoia de implementare şi dezvoltare a soluţiilor de automatizare va creşte. Chiar şi în contextul popularităţii tot mai mari a tehnologiei low-code/no-code, dezvoltatorii IT vor rămâne la mare căutare, mai ales că pe piaţa muncii continuă să existe o lipsă de astfel de specialişti.
Chiar dacă mulţi furnizori de instrumente low-code/no-code îşi promovează instrumentele ca fiind dedicate proceselor de tip Citizen Development, conform studiului WEBCON, cel mai mare grup de utilizatori ai platformelor low-code este format din persoane care ar putea scrie cod, dar care aleg să utilizeze low-code pentru a accelera procesul de livrare a software-ului. În acest fel, chiar şi o echipă IT mică poate obţine rezultate importante în materie de digitalizare, deoarece cu low-code pot pur şi simplu să facă mai multe cu mai puţine resurse.
Scenariul ideal: colaborare între IT şi business
Scenariul ideal pentru implementarea iniţiativelor de digitalizare a proceselor ar fi ca specialiştii în afaceri şi cei din IT să lucreze împreună la furnizarea de noi aplicaţii, împărţindu-şi rolurile astfel încât fiecare să îşi poată valorifica experienţa şi competenţele cât mai bine. Dacă specialiştii IT implică mediul de afaceri în etapa de colectare a cerinţelor şi oferă companiilor instrumentele necesare pentru a simplifica procesul –