Actualitate

Nuclearelectrica anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă au fost finalizate și s-a realizat sincronizarea la Sistemul Energetic Național

Sincronizarea Unității 2 CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național s-a realizat, după finalizarea lucrărilor aferente opririi planificate.

‘Sincronizarea Unității 2 CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național după finalizarea lucrărilor aferente opririi planificate

SN Nuclearelectrica SA anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă au fost finalizate, sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional realizandu-se în data de 15 iunie 2023.

Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată în data de 07 mai 2023, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. În perioada opririi planificate s-au efectuat activități din următoarele programe:

– Programul de mentenanță preventivă;

– Programul de mentenanță corectivă;

– Programul de inspecții;

– Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

– Programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările s-au executat în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, transmite Cosmin Ghiţă, director general al Nuclearelectrica’, conform unui comunicat.

Citește și – Semnarea Acordului de sprijin între Statul român și Nuclearelectrica în vederea dezvoltării Proiectului strategic național Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă

Pe data de 9 iunie 2023, a fost semnat Acordul de sprijin între Statul român – Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Transporturilor – și Societatea Națională Nuclearelectrica, în vederea dezvoltării Proiectului strategic național Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă.

Semnarea Acordului de sprijin între Statul român și Nuclearelectrica pentru dezvoltarea Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă permite demararea activităţilor aferente Etapei a II-a a Proiectului, și anume: Încheierea contractelor pentru elaborarea ingineriei critice necesare actualizării proiectului; actualizarea bugetului Proiectului. Vezi continuarea aici!

Citește și: Nuclearelectrica, NuScale Power, E-INFRA, Nova Power & Gas, Fluor Enterprises și Samsung C&T Corporation semnează un Memorandum de Înțelegere

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button