Comentarii

Nu e vorba despre UDMR. Tâlhăria politică nătângă

Nici nu se stinsese bine ecoul declarațiilor festiviste de la Cotroceni despre “democrația consolidată” și de glorificare a stabilității, că în politica românească s-a consumat unul dintre cele mai abjecte episoade de autentică tălhărie politică în care doi parteneri l-au hăcuit pe al treilea ca să-i ia banii. Unul instigator, al doilea autor și, în mod cert, amândoi iresponsabili.

Categoric bunăstarea, reformarea, dezvoltarea României nu depind de UDMR. Maghiarii nu sunt lebedele politicii romanești, departe de așa ceva. Puteau să fie sau nu la guvernare, ceea ce chiar Kelemen Hunor recunoștea deschis la Europa FM. Problema este cum și de ce îi scoți.

În mod evident, UDMR a fost dat afară de la guvernare, fiindu-le luate nu doar unul dintre ministere, asta acceptaseră până la urmă, ci amândouă.

Toată tevatura a fost declanșată de refuzul PSD, instigator, de a respecta înțelegerea cu PNL, la care UDMR nu a fost parte, și de a preda liberalilor Ministerul Transporturilor. Acesta a devenit, practic, pivotul rotativei, Soarele în jurul căruia se învârteau toate variantele.

Privați de Transporturile cu mulți bani și multe panglici, după care li se scurgeau ochii de la crearea coaliției, liberalii s-au reorientat spre alte ministere bogate, “oile mândre și cornute” ale UDMR – Dezvoltarea în primul rând, dar și Mediul.

Premierul desemnat Marcel Ciolacu le-a propus maghiarilor să păstreze Mediul și să primească Energia în schimbul Dezvoltării. Cu greu, maghiarii au acceptat. Însă liberalii nu au mai vrut să lase din mână nici Mediul și au încălcat această propunere a premierului desemnat și a președintelui lor.

Să dăm din partea noastră?, au urlat din toți rărunchii, cu ochii injectați de adrenalina prăzii de-abia apucate. Nu din partea lor, ci din partea care în acordul din 2021, încheiat pe 4 ani, revenea UDMR. Adică te-am tâlhărit și când vine vorba să-ți dau înapoi măcar o parte, mă simt nedreptățit. N-au acceptat nici măcar o despăgubire cu Sănătatea din partea PSD.

A fost prima ciobire a autorității lui Marcel Ciolacu din primele ore în funcție și dovada că Nicolae Ciucă este “glugă de coceni” în partid. Dl Iohannis a muncit deja prea mult pentru țară, nu s-a mai implicat. Are de ales avionul pentru turneul din Africa.

Poate că naționaliștii cu capete umflate, ca al liberalului Cosma, vor spune: “bine le-au făcut ungurilor”. Nu e însă vorba despre UDMR.

Ceea ce au făcut cu maghiarii este doar mostra unei mentalități de hoți, de oameni fără onoare și cuvânt, care apoi leșină de indignare că nu-i mai crede nimeni. Nici nu au de ce să-i creadă, cât timp nu respectă nimic și orice interacțiune cu ei trebuie făcută cu mâna pe portofel.

Dar de ce atâta disperare să țină și Mediul, și Dezvoltarea? Au proiecte cu care ard să binecuvânteze țara? Nu! Pentru bani cu care să-și îndestuleze primarii și clientela în campanie.

Și cine va împarți prada?

Adrian Veştea,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button