Memoria victimelor regimului stalinist, omagiată în Parlamentul European. Eugen Tomac, mesaj
Sursa foto: Facebook Eugen Tomac
Eugen Tomac (PMP) a transmis un mesaj, în amintirea victimelor regimului stalinist deportate.
„Parlamentul European a adus astăzi un omagiu tuturor victimelor regimului criminal stalinist deportate din teritoriile anexate la URSS după Pactul Ribbentrop-Molotov. La inițiativa colegilor din țările baltice, au fost rostite numele a peste 2700 de lituanieni, letoni, estonieni sau români din Basarabia deportați în Siberia și Kazahstan. Evenimentul a fost unul plin de emoție. Lista celor pomeniți a fost deschisă de către Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European.
Avem obligația să nu-i uităm niciodată pe oamenii nevinovați care au fost omorâți, deportați sau aruncați în închisoare pentru simplul fapt că nu și-au dorit să devină cu forța cetățeni ai URSS. Moscova, atunci, la fel ca și astăzi, a distrus milioane de destine prin teroare, anexare și deportare. De aceea, avem obligația să nu-i uităm pe cei care au suferit și să fim alături de cei care luptă să-l oprească pe criminalul Putin!”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News