Iohannis a promulgat Legea care prevede pedepse cu închisoarea pentru difuzarea de imagini intime ale unei persoane identificate, fără consimţământul ei
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
Actul normativ vizează completarea art. 226 din Legea nr. 286/2019 privind Codul penal.
‘Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă’, prevede legea promulgată. Actul normativ stabileşte şi ce se înţelege prin ‘imagine intimă’.
De asemenea, prevede că nu va constitui infracţiune această faptă în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.
Altă Lege promulgată: Schemă de ajutor de stat pentru producătorii de legume, fructe şi cartofi
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume – fructe şi cartofi. Schema propune acordarea de sprijin sub formă de grant, pe o perioadă de trei ani, în valoare de 100.000 euro anual, în cazul persoanelor juridice şi a persoanelor fizice înregistrate fiscal, respectiv 300.000 euro anual în cazul cooperativelor pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport desfăşurate de producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi.
Schema se aplică cu respectarea prevederilor cuprinse în Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2023 – 2027 şi se va aplica după autorizarea de către Comisia Europeană. Legea defineşte spaţiile protejate ca fiind spaţiile special amenajate ce au ca scop protejarea culturilor de legume şi fructe prin diferite mecanisme şi construite din diferite materiale, precum: sere, solarii, tunele de protecţie.
Schema se acordă solicitanţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
* să fie persoană juridică, persoană fizică înscrisă în registrul agricol şi înregistrată fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cooperativă agricolă înfiinţată, organizată şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare, grup/organizaţie de producători, după caz;
* să deţină şi să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociaţi, suprafeţe cultivate cu legume, cartofi, fructe, plantaţii de pomi fructiferi, plantaţii de arbuşti şi/sau semiarbuşti fructiferi, plantaţii cu struguri de masă destinaţi consumului uman;
* să comercializeze legume, cartofi şi/sau fructe; în cazul spaţiilor protejate, suprafaţa minimă destinată cultivării să fie de 500 mp; să facă dovada prin documente justificative că a realizat activităţile prevăzute şi că valoarea producţiei comercializate anual pentru care se solicită ajutorul a fost de minimum 1.000 euro,