Comentarii

Opinie Dragoş Damian, Terapia: Domnule Premier Marcel Ciolacu, o primă provocare după ce veţi prelua executivul: Guvernul României să cumpere producătorul de medicamente pentru cancer din Sibiu

Sibiul – da, Batranul Sibiu, oras turistic, cultural, verde, patriarhal – a facut unul dintre cele mai uimitoare salturi de la dezindustrializare la reindustrializare.

Fabricile de dinainte de 1990, unele extrem de puternice si cunoscute, in care si generatia mea si-a facut practica scolara, au disparut, in locul lor s-au ridicat binecunoscutele si arhinecesarele mall-uri, cladiri de birouri si ansambluri de blocuri de locuit.

Insa fabricile de dinainte de 1990 din Sibiu, care nu mai produc – acum aducem din import creioane, covoare, instrumente de masurat si haine  – au fost inlocuite de unitatile de manufactura de pe Platforma Industriala de Vest, un cluster care a crescut pe nesimtite in ultimii 10-15 si in care isi au sediul halele de productie ale unor jucatori importanti din domeniul cauciucului, automotive, electrocasnice, bunuri de larg consum, imbracaminte, mancare.

Judetul Sibiu insemna in 2021 peste 54 de mii de firme inregistrate, o cifra de afaceri agregata de aproape 43 miliarde lei, un profit cumulat de 5,3 miliarde lei si mai mult de 100 de mii de angajati  (date din topfirme.ro, pentru anul 2021).

Daca avem rezerve ca lui Klaus Iohannis i-a iesit proiectul Romania Educata putem fi foarte siguri ca proiectul Sibiul Reindustrializat este un succes.

Desigur ca exista si alte orase in care dezindustrializarea, trista si periculoasa, a fost urmata de reindustrializare – ramane insa ingrijorator raportul dintre cele 7000 de fabrici inchise si cele putin peste 1000 construite dupa anul 2000. Si atunci nu ne mira faptul ca Romania este un importator net, cu un deficit de balanta comerciala de 35 miliarde de Euro in 2022.

Marcel Ciolacu si PSD lanseaza un program de guvernare ambitios, menit sa atraga investitii industriale strategice in industria auto, industria materialelor de constructii, industria alimentara, industria IT, industria farmaceutica, activitati de asistenta spitaliceasca, si fabricarea produselor din cauciuc. Directia strategica este buna, dar pentru ca noi sa fim mai atractivi decat restul tarilor europene care mizeaza pe aceleasi domenii industriale, trebuie sa facem diferenta. Iata cateva idei pentru viitoarea politica de industrializare a Romaniei.

1. Oprirea imediata a scutirilor fiscale care sunt acordate in sectoare economice de tip “prodigy”. Cum sa atragi muncitori si ingineri in industria de prelucrare daca dai facilitati in sectoarele IT, constructii, agricultura?

2. Criteriile de acordare a ajutorului de stat trebuie regandite din temelii si introduse conditionalitati serioase. Beneficiarii trebuie sa faca dovada ca investesc in sistemul de educatie si ca noile joburi pe care se lauda ca le creaza sunt chiar noi, nu angajati furati de alte companii. Oare a evaluat cineva juridic situatia in care o companie care primeste ajutor de stat il foloseste indirect ca sa fure angajati de alte companii?

In plus, ajutorul de stat sa fie acordat numai industriei de prelucrare care se obliga ca o parte din viitoarea productie sa fie destinata pentru consumul din Romania, in situatia in care exista un deficit de productie interna.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button