Marcel Ciolacu le propune celor din UDMR ministerul Energiei şi ministerul Fondurilor Europene/ Virgil Guran: În PNL nu s-a discutat subiectul ăsta, cel puţin nu oficial
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat că va propune UDMR să preia ministerele Energiei şi Fondurilor Europene, în vederea rotaţiei guvernamentale.
Social-democraţii au avut o şedinţă în care au discutat despre preluarea guvernării.
„Discuţiile au fost ample, au fost pe fiecare minister, ce trebuie făcut, s-a intrat şi pe programul de guvernare un pic. A fost o discuţie pentru a continua colaborarea cu UDMR, colegii mei sunt total de acord pentru a continua această colaborare. S-a venit cu o propunere cu care o să merg la întâlnirea pe care o să am, cred, astăzi, cu preşedintele Nicolae Ciucă şi dl Kelemen Hunor. Ca UDMR să preia ministerele Energiei şi Fondurilor Europene, două ministere importante, şi din ce ştim noi au şi persoanele potrivite pentru aceste ministere.
Acordul politic este pentru a crea o majoritate, nu pentru a împărţi anumite lucruri”, a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă, în acest context, ministerul Transporturilor va rămâne la PSD, Marcel Ciolacu a spus că „dacă vor fi de acord, da. Dacă nu, nu!”.
Conform mai multor surse politice, premierul Nicolae Ciucă ar urma să îşi depună mandatul luni, 12 iunie.
„În momentul de faţă, pentru noi nu e o miză să luăm un minister sau altul, interesul este să rezolvăm această criză generată de nemulţumirile oamenilor, să aducem echilibru, să se poată face rocada aşa cum s-a discutat. Nu s-a discutat în partid la noi acest lucru, cel puţin oficial. Din punctul nostru de vedere, important e să ajungem la formula în care profesorii să îşi reia activitatea şi să fie linişte în ţară.
Probabil azi se va stabili dacă premierul îşi va demisia luni dimineaţă. În orice moment, premierul Ciucă se retrage fără probleme.
(n.r. ar trebui să rămână interimar?) E posibil, 3-4 zile, până se face audierea miniştrilor, votul în Parlament. Ar trebui să rămână interimar pentru că e cel care cunoaşte cel mai bine situaţia”, a declarat Virgil Guran la Antena 3.
Chirieac: Pentru aritmetica socială şi aritmetica internaţională, ar fi bine ca UDMR să rămână la guvernare
„Normal, este bine cu UDMR la guvernare. 1 milion de români de etnie maghiară trebuie să se simtă reprezentaţi, în special în aceste vremuri tulburi de la frontiera de est şi de nord a României. UDMR ar fi bine să rămână la guvernare. Termenii rămânerii la guvernare sunt, bineînţeles, la mâna celor care formează coaliţia actuală. Eu înţeleg că liderii organizaţiilor PSD nu pun condiţii ca UDMR să rămână cu trei ministere, între care Mediu şi Dezvoltare. Ci dânşii cer ca UDMR să rămână la guvernare. Asta înseamnă că dacă, cumva, UDMR pierde ministerul Dezvoltării în jocul ăsta ca Grindeanu să rămână la Transporturi, să li se ofere altceva în aşa fel încât să rămână.
O să spuneţi că PSD şi PNL au peste 50% în Parlament acum, deci nu ar fi nevoie.