Cine are nervii ca atunci când a făcut un milion să nu vândă şi să aştepte să facă 10 milioane sau 100 de milioane. Dacă se întreabă cineva cum au reuşit unii să facă bani mulţi şi chiar foarte mulţi din cripto, atunci când se putea
Acum ceva timp, Kiril Khomiakov, general manager pentru Europa Centrală şi de Est la Binance, cea mai mare platformă de exchange de cripto din lume, a declarat la Bucureşti că 8% din populaţia adultă din România (15-59 de ani, 9,8 milioane – n.r.) foloseşte criptomonede, unul dintre cele mai ridicate procente din lume. Un studiu al firmei de cercetare IPSOS România realizat la comanda platformei de investiţii în active digitale Tradesilvania.com menţiona că patru din zece români deţineau în 2022 sau au deţinut vreodată criptomonede.
La ZF Live, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor din România, spunea că pe platformele de tranzacţionare străine sunt 500.000 de români care investesc 80-100 de milioane de euro zilnic, faţă de 10-15 milioane de euro la Bursa de la Bucureşti. Aceştia nu tranzacţionează numai acţiuni sau alte instrumente, ci şi cripto.
Dacă ne uităm după datele statistice, aşa cum sunt ele, dacă ne uităm în jurul nostru, dacă îi ascultăm pe cei care pot să muncească dar nu au niciun serviciu şi nici nu sunt la şcoală, tranzacţionarea de cripto, de alte instrumente sau pariurile reprezintă jobul lor. Ca un exemplu cu titlu statistic, Superbet, cea mai mare companie de pariuri din România, cu o cotă de piaţă de peste 60%, a avut în 2022 un rulaj (intrări şi ieşiri) pe România din pariuri de peste 13 miliarde de euro, România fiind una dintre cele mai bune pieţe de pariuri din Europa.
Există o dorinţă extraordinară a românilor de a face bani repede, şi dacă se poate mulţi şi foarte mulţi. Bursa de la Bucureşti nu aduce câştiguri mari, nu te poţi îmbogăţi acolo, pentru că nu ai creşterea unor active de zece ori într-o perioadă foarte scurtă de timp. Românii au adoptat criptomonedele pentru că au aflat din dreapta şi stânga că reprezintă ceva, ca nişte acţiuni care pot să crească peste noapte şi poţi să faci banii ca la Caritas, de opt ori.
Dacă investeşti în acţiunile Petrom, tranzacţionate la Bursă, din dividende poţi să faci maximum 10% într-un an. Şi dacă ai noroc, mai prinzi o creştere a valorii acţiunii cu 10-15%, ceea ce îţi aduce un câştig de 20-25% – peste dobânda bancară şi peste randamentul din chiria obţinută dintr-un apartament. Pentru foarte mulţi români, o creştere de 25%, când nu ai bani, nu înseamnă nimic.
De aceea se caută alternative în afară, unde poţi să câştigi mult mai mulţi bani. Criptomonedele au fost nişte active foarte bune, care au apărut într-un moment în care foarte multă lume căuta noi surse, noi idei de a face bani. Bineînţeles, şi cu ideea că poţi să-ţi pierzi banii peste noapte.
Am cunoscut şi cunosc români care au câştigat milioane de euro şi chiar au ajuns la un sold al deţinerilor din cripto de câteva miliarde de euro. Toată lumea îşi pune problema cum au ajuns la aceste cifre. În primul rând au interacţionat cu ideea de cripto, poate au înţeles ce fac Bitcoin sau Etherium,