Autoritățile de la București au decis să gestioneze greva din Educație folosind o strategie care combină diabolizarea unei categorii sociale și asmuțirea alteia și minciuna grosolană cu potențial de șantaj.
Nu e nimic nou în asta, așa procedează mai toate regimurile autoritare, populiste, iliberale, cu toate că președintele Klaus Iohannis ar vrea mai degrabă să pozeze în reformatorul premiat, nu în politicianul iliberal care a fragilizat contractul de reprezentare cu cetățenii.
Privite în retrospectivă, acțiunile politicienilor de la putere în ceea ce privește gestionarea grevei profesorilor arată o punere în scenă artificială, care le dă în vileag rea-voința mai degrabă decât capacitatea de a administra problemele țării.
Actul 1: Validarea exclusiv a sindicatelor din Educație, ignorându-i pe profesori. De altfel, delegitimarea profesorilor a fost o tactică de care Guvernul avea nevoie, pentru a putea manipula greva în folos politic, de astă-dată profitul trecând la PSD și la premierul rotativ Marcel Ciolacu.
Actul 2: Simulacrul negocierii, prin implicarea formală a președintelui Klaus Iohannis. Președintele și-a jucat rolul repartizat în strategie, dar a făcut-o, așa cum de altfel ne-a obișnuit, fără prea mare convingere și fără niciun efort, doar pentru a bifa rolul constituțional de mediere.
Klaus Iohannis nu a fost credibil în acest rol, dar problema gravă este că un astfel de președinte poate decredibiliza pe termen lung instituția prezidențială pe care o locuiește de două mandate.
Ce a reușit Klaus Iohannis să transmită e că instituția prezidențială poate să garanteze, dacă așa trebuie, un acord al Guvernului, dar fără a avea o minimă responsabilitate nu în garantarea rocadei PSD/PNL, ci în asigurarea bunăstării din Educație.
Cu alte cuvinte, România educată s-a dat în vileag drept ceea ce este, o formă fără fond, un soi de diplomă de doctorat care să permită trecerea titlului pe poartă sau pe semnătură.
Actul 3: Înscenarea. Guvernul s-a poziționat în forță și a anunțat încheierea negocierilor cu adoptarea unei ordonanțe discreționare.
De aici înainte, acesta a fost punctajul alocat: Guvernul a rezolvat criza, profesorii o continuă. Profesorilor le-au fost înscenate vinovăția și responsabilitatea absolute, printr-o minciună care a beneficiat de girul comun al PNL/PSD și al președintelui Iohannis.
Actul 4: Diabolizarea profesorilor și asmuțirea părinților contra acestora. O tehnică de tip divide et impera, dar care scapă din vedere că nu doar profesorii sunt perdanții politicii privind Educația, ci mai ales copiii și părinții acestora și, prin extensie, societatea cu straturile ei generaționale.
Tonul președintelui Klaus Iohannis s-a schimbat și el, de la președintele-mediator la președintele de mână forte, care li se adresează profesorilor de pe o poziție de forță și aroganță: „cum îndrăzniți?”
De altfel, Klaus Iohannis nu a considerat nici măcar oportun să vorbească despre starea Educației, dar Administrația Prezidențială a fost pusă să emită un comunicat din presă în care să explice campania de PR în interesul unei companii făcute de soția președintelui.
Actul 5: Implicarea profesorilor într-o narațiune care îi depășește și care trimite la siguranța și interesul naționale.
