Politica

Dedesubturile tensiunilor din Kosovo. Adrian Cioroianu: Situație delicată pentru memoria istorică a Serbiei; NATO n-are niciun interes în a favoriza o parte sau alta

Adrian Mihai Cioroianu, istoric, profesor universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea Bucureşti şi fost ministru al afacerilor externe, a explicat dedesubturile tensiunilor din Kosovo.

„Din păcate, este consecinţa unei stări de tensiune care izbucneşte periodic într-o zonă destul de delicată pentru memoria istorică a Serbiei, dar pe care, din punct de vedere demografic, Serbia n-o mai controla, dat fiind compoziţia religioasă şi etnică din teren şi dat fiind ce crede şi majoritatea kosovară. Pe de-o parte, Kosovo e foarte important pentru istoria sârbilor, de la bătălia din 1389, bătălia de la Kosovopolje, când regatul medieval sârb a fost înfrânt de turcii otomani, până în zilele noastre, când majoritatea acolo totuşi este de religie islamică. Şi acum, în contextul unor alegeri şi al unei impuneri într-un fel a unor primari, populaţia sârbă a ieşit în stradă – şi rămâne să ne întrebăm dacă nu cumva a şi fost încurajată să iasă în stradă; dar ăsta deja este un alt subiect. Deci, pe acest fond, am asistat la această bruscă izbucnire a unor tensiuni care oricum existau.

Problema e că noi cunoaştem destul de superficial realitatea din teren – mă refer la ţările din jur. Lucrurile stau în felul următor: sârbii spun să nu li se facă ceea ce albanezii nu doreau să li se facă în deceniile din urmă – adică această impunere a primarilor reprezentând o minoritate în zone care au totuşi, chiar dacă sunt în nordul Kosovo, majoritate sârbă. Şi din acest punct de vedere, impunerea unor primari într-o zonă cu majoritate sârbă era de la sine înţeles că va duce la izbucnirea furiei sârbilor. Şi acesta e motivul pentru care şi dinspre Uniunea Europeană şi, iată, şi dinspre Statele Unite au venit totuşi anumite mesaje foarte clare către Kosovo, să nu facă nici ei ce nu le-a plăcut lor să li se facă în alte perioade. „Nu face altuia ce ţie nu-ţi place” e o zicală frumoasă, dar nu se aplică mereu în politică”, a declarat Adrian Cioroianu, la Radio România Actualități.

Parisul şi Berlinul au cerut organizarea de noi alegeri în cele patru municipalităţi din nordul ţării, din Kosovo

Întrebat dacă cererea Franței și Germaniei, referitoare la organizarea de noi alegeri în cele patru municipalităţi din nordul Kosovo, disputate acum de cele două părți, ar putea reprezenta finalul tensiunilor, Adrian Cioroianu a declarat:

„Din punctul meu de vedere, cu siguranţă Kosovo va fi obligat să ţină cont de sugestiile venite din partea unor state ale Uniunii Europene, mai ales când e vorba de Franţa şi Germania, care sunt state fondatoare, sunt motoarele principale, şi politice şi economice, ale Uniunii Europene, drept care Kosovo nu are niciun interes să îşi rupă punţile cu o Europă de la care aşteaptă totuşi susţinere. Deci cred că vor ţine cont. Au întins puţin coarda, cum se spune. Probabil au crezut că, profitând de ce se întâmplă în jur, de faptul că toată atenţia este îndreptată spre Ucraina sau, mă rog, iată,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button