Controversă cu rotativa. Chirieac: Această variantă de Guvern ar fi cea mai proastă soluție
Inquam Photos / Octav Ganea
Analistul politic Bogdan Chirieac a declarat că, în eventualitatea nerespectării acordului de rotativă, numirea unui Guvern de tehnocrați ar fi cea mai greșită decizie.
„Toate posibilitățile sunt pe masă. În continuare, semnalele externe primite de București sunt în sensul stabilității coaliției de guvernare – e foarte important lucrul acesta și merită să ținem seama de el. În rest, guvernul de tehnocrați este cea mai proastă soluție, noi am avut experiența anului 2016. Guvernul Cioloș a fost cel mai slab din istoria României, știți bine ce a fost atunci, iar apoi toți tehnocrații și-au făcut partid politic – USR-ul.
Tehnocrați găsești, nu asta e problema. Există tehnocrați care se vor arunca imediat într-o parte sau în alta, problema este că democrația așa funcționează – sunt decizii politice care trebuie asumate de cineva. Nu te joci cu lucrurile astea, fiindcă altfel ai de a face cu tot felul de aberații economice, politice, sociale, cum sunt cele în care trăim acum. Există un Guvern care a făcut multe greșeli și trebuie să și le asume! Eventual trebuie să le și repare, iar reparația nu e așa de complicată. Dacă reușești să accelerezi absorbția de fonduri europene, majoritatea problemelor politice, majoritatea problemelor sociale și economice din România vor dispărea”, a declarat Bogdan Chirieac, la România TV.
Dan Motreanu: La fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă, PSD răspunde cu un atac pe la spate
Reamintim faptul că, zilele trecute, liderul PNL Dan Motreanu îi critica pe social-democrați pentru ”viclenia și perfidia” de care ar fi dat dovadă, până acum, în coaliție.
”Adevărul despre situația finanțelor țării se știe! L-a spus răspicat Consiliul Fiscal, l-a afirmat hotărât mediul de afaceri, îl cunoaște fiecare angajat din Ministerul Finanțelor și din ANAF. Demisia lui Lucian Heiuș a fost un gest de onoare pentru a salva un ministru al Finanțelor incompetent, ținut în funcție doar de decizia politică a PSD. Cu toate acestea, PSD, prin trompetele sale false, a atacat imediat! Asta spune totul despre „parteneriatul” cu PSD! La fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă, ei răspund cu un atac pe la spate! PSD numește asta strategie, românii viclenie și perfidie! Știu că pe cei de la PSD nu îi pot convinge să renunțe la minciuni. Nu le răspund lor, mă adresez românilor care merită să știe adevărul. Încasările ANAF au crescut față de anul trecut, sub conducerea lui Lucian Heiuș, dar Adrian Câciu a ”reușit” să mărească deficitul bugetar la 27 de miliarde de lei, deși a introdus noi taxe. Vorbele goale ale pesediștilor nu pot acoperi incompetența ministrului lor. PNL va avea în curând Ministerul Finanțelor și adevărul va ieși la lumină. Adevărul pe care deja îl știm!” a scris prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.