Iohannis, în Republica Moldova: Nu văd modalităţi prin care România să intervină în cadrul unui conflict
Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu poate acorda sprijin „pur militar” Moldovei, în eventualitatea unei extinderi a conflictului din Ucraina.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Republica Moldova, că, având în vedere apartenenţa sa la NATO, România nu poate acorda sprijin „pur militar” Moldovei, în eventualitatea unei extinderi a conflictului din Ucraina, dar ar putea ajuta cu dotarea sau cu perfecţionarea militarului.
„Nu văd modalităţi prin care să intervenim în cadrul unui conflict”
Întrebat dacă România ar putea să asigure o umbrelă de securitate pentru Republica Moldova într-o astfel de situaţie, președintele a precizat că România poate asigura sprijin logistic.
„Aş fi tentat să vă întreb ce înseamnă o umbrelă de securitate, fiindcă România este în NATO şi Moldova este un stat neutru, deci pur militar nu văd modalităţi prin care să intervenim în cadrul unui conflict, dar putem să intervenim pentru perfecţionarea personalului din Moldova pentru a-i instrui, pentru a-i ajuta cu dotarea, cum am şi făcut-o, cu cazarmament şi aşa mai departe. Deci, sunt foarte multe modalităţi prin care putem şi chiar intervenim pentru a ajuta Moldova”, a precizat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.
Referitor la felul în care ar funcţiona garanţiile de securitate pentru Ucraina, Iohannis a transmis că aceste chestiuni se află încă în discuţie şi urmează să fie dezbătute în cadrul viitorului Summit NATO.
„Asta este o chestiune pe care o tot discutăm între noi şi va fi una din temele centrale şi la Summitul NATO, aşa că nu aş vrea să intru eu acum în detalii, dar pot să vă spun că este (…) o temă importantă în discuţie”, a amintit preşedintele României.
Aderarea Republicii Moldova la UE
Klaus Iohannis a făcut referire şi la procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, afirmând că acesta unul complex şi depinde de efortul susţinut al autorităţilor.
„Dacă toată lumea se străduieşte, atunci se poate realiza în câţiva ani, dar, uitaţi-vă, de exemplu, în Balcanii de Vest, unde au avut suişuri şi coborâşuri. Eu sper foarte mult ca administraţia din Republica Moldova să rămână pe un suiş constant. Eu îmi amintesc cum a fost procedura când România a solicitat să devină stat membru şi ce complicate au fost negocierile. Nu trebuie să ne facem iluzii. Aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe. Din punct de vedere administrativ, câteodată ai impresia că nu se mai termină, dar ele sunt necesare pentru a avea garanţia că toată lumea se află pe aceeaşi treaptă. (…)
Îmi doresc tare mult ca negocierile de aderare să înceapă în decurs de un an şi pentru asta şi ajutăm administraţia din Republica Moldova pentru a se pregăti pentru aceste negocieri. Sigur, depinde în relativ mică măsură de România, depinde de progresul făcut de administraţia din Moldova şi de felul cum la Bruxelles sunt văzuţi paşii care s-au făcut,