Actualitate

România, sub efect de domino, dacă profesorii primesc majorarea de salariu. Mircea Coşea: Ţara e aproape de faliment. Vor ieşi şi alţii. De unde bani?

Prof. Mircea Coşea spune că tensiunile din ţară pe zona financiară s-ar putea adânci şi noi revendicări din rândul altor categorii ar veni în lanţ.

Majorare de 1000 de lei brut. Aceasta este oferta pe care le-a făcut-o Guvernul cadrelor didactice. Sindicaliștii au spus că vor discuta cu colegii lor și vor veni cu un răspuns pentru Executiv. „Vom adopta, joi, ordonanța majorărilor. Creșterea de 1.000 lei este un avans din legea salarizării”, a mai spus Nicolae Ciucă. Premierul speră ca profesorii să dea dovadă de înțelegere după oferta făcută.

Prof. Mircea Coşea a făcut o radiografie a situaţiei tensionate din ţară din ultima perioadă şi a îndrăznit chiar să previzioneze un real blocaj la bugetul de stat în eventualitatea în care ar fi acordată majorarea de 25% solicitată de profesori. 

„Să nu uităm că suntem în inflaţie. Din toate declaraţiile de până acum nu a reieşit de unde aceşti bani. Răspunsul standard a fost – Am găsit soluţia. Unde am găsit soluţia? Sigur că bani se pot găsi tot timpul la un buget, se face, dacă vreţi, un fel de rectificare falsă, adică înainte de cât permite legea. Se iau bani dintr-o parte şi se pun în altă parte, se dă ordonanţă de urgenţă, dar asta înseamnă costuri” a spus Coşea în direct la România TV.

Niels Schnecker a intervenit: „Am făcut un calcul. Pentru cei 268 000 de profesori, acea creştere de 25% ar însemna 1,1 miliarde de lei.”

Profesorul Mircea Coşea a confirmat: „Da, despre asta vorbim şi văd că unii reprezentanţi de seamă ai celor care ne conduc astăzi au găsit şi vinovaţii. Sunt cei de la ANAF, că n-au preluat cât trebuia. Dar întrebarea este – de unde să ia banii? Avem aproape 10 000 de societăţi care au intrat în faliment de la începutul anului. Recesiunea e clasică în colectarea din România. Cei cu capital majoritar nu plătesc foarte mult, iar cei cu capital străin… ştim exemplul OMV-ului, un eşec ruşinos din partea ANAF-ului. De unde au luat banii ăştia? Ce au făcut?

Ar trebuie să fie, aşa cum spunea domnul preşedinte, o „sticlă” şi aici ca să vedem şi noi de unde vin aceşti bani. De ce? Pentru că România este într-o situaţie bugetară aproape de faliment. Dacă această ofertă se aprobă, imediat vor ieşi alţii, în lanţ.”

Şi sindicaliștii din penitenciare sunt nemulțumiți de salarii, dar și de intenția coaliției de guvernare de a schimba legea pensiilor speciale. În cazul lor, vârsta de pensionare ar urma să crească la 65 de ani.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button