Comentarii

Opinie KPMG Legal: Licenţa unică industrială – debirocratizarea procesului de autorizare este o prioritate sau nu pentru autorităţile naţionale?

Romania are şansa eficientizării procesului de autorizare al activităţilor industriale începând cu anul 2024. Jalonul 246 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) impune operarea unui sistem de emitere al unei singure licenţe industriale, astfel încât operatorii economici nu vor mai trebui să parcurgă proceduri separate pentru obţinere tuturor licenţelor pentru a-şi putea desfăşura activităţile. Totuşi, rămâne de văzut dacă acest termen va fi respectat, având în vedere că întreg sistemul de reglementare actual ar trebui modificat pentru implementarea licenţei industriale unice, iar până la această dată nu vedem efectuarea unor paşi concreţi în această direcţie.    

Aşa cum s-a scris în detaliu în toamna anului trecut, la data de 20 octombrie 2022 a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 140/2022 privind licenţa industrială unică (care a fost ulterior aprobată cu modificări de Legea nr. 98/2023) – „OUG 140”.

Scopul OUG 140 este de a debirocratiza procesul de autorizare din România care, în prezent, include peste 100 de autorizaţii diferite. Acest lucru trebuie să se realizeze în conformitate cu Jalonul 243 şi Jalonul 246 din PNRR, dar care pare că nu a fost până acum o prioritate pentru autorităţile naţionale.

Conform acestor jaloane, prin OUG 140 s-a reglementat o singură procedură simplificată de acordare a unei licenţei industriale unice („Licenţa Industrială Unică”). Aceasta se va putea obţine prin intermediului Punctului de contact unic electronic pentru licenţe industriale („PCUEL”) sub administrarea Oficiului pentru Licenţă Industrială („Oficiul”) care a fost înfiinţat prin OUG 140.

În temeiul acestei ordonanţe, pentru una sau mai multe activităţi industriale (aşa cum sunt enumerate în Anexa 2 la OUG 140) se va emite o singură licenţă care va avea la bază toate actele administrative care în mod normal ar fi fost emise de autorităţile competente pentru desfăşurarea respectivelor activităţi. De exemplu: autorizaţia de mediu emisă de Agenţiile pentru Protecţia Mediului – „APM”, autorizaţia de securitate la incendiu emisă de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă – „ISU”, licenţa pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – „ANRE”, etc.

Toate aceste autorităţi vor avea obligaţia de a se înregistra în PCUEL în termen de 60 de zile de la data la care acesta va deveni funcţional, sub sancţiunea impunerii unei amenzi contravenţionale cuprinsă între 5.000 lei – 50.000 lei. Conform prevederilor OUG 140 şi a Jalonului 246 din PNRR, PCUEL trebuie să devină funcţional până la data de 31 decembrie 2023.

În mod normal, odată cu implementarea sistemului de obţinere a Licenţei Industriale Unice, orice persoană fizică sau juridică va putea să depună o singură solicitare de emitere a Licenţei Industriale Unice prin intermediul PCUEL (însoţită de documentaţia aferentă).

Ulterior, fiecare autoritate competentă (care în mod normal ar fi trebuit să emită o autorizaţie pentru tipul respectiv de activitate) va analiza dacă sunt respectate condiţiile pentru obţinerea fiecărei autorizaţii în parte. În cazul în care toate autorităţile competente consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru obţinerea fiecărei autorizaţii în parte,

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button