E nevoie de o solidarizare a societății cu profesorii sau a rezolvat Klaus Iohannis totul? O lume minunată
Tardiv și în același registru mimetic monarhic în care Klaus Iohannis și-a înscris acest al doilea mandat, președintele a decis să-i primească pe reprezentanții profesorilor și să gireze cu numele său un acord între guvernanți și guvernații din Educație.
Mai degrabă o bifă decât o asumare reală, ținând cont de legitimarea directă pe care președintele o aduce atât unei legi a Educației criticate de specialiștii în Educație, cât și unui guvern din care face parte un ministru dovedit că a plagiat, dar albit de sistem.
O lume minunată.
Felul în care președintele a gestionat implicarea președinției într-o mișcare socială critică pentru întreaga societate dă în vileag un gest făcut de fațadă, trecut în fișa postului, la rolul de mediator.
Pentru a demonstra o voință politică autentică, așa cum merită Educația și cum, de altfel, se poate produce schimbarea, atunci:
- Președintele Iohannis ar fi avut pe masă acordul deja convenit cu Guvernul, cu termene clare de aplicare;
- Președintele Iohannis ar fi acceptat rigorile funcției prezidențiale și ar fi susținut o conferință de presă exhaustivă, în care să-și asume public angajamentul și să-i admită astfel greutatea socială, și în care să răspundă punctual întrebărilor.
În loc de asta, Klaus Iohannis ne transmite că va accepta să-și pună pecetea pe un acord între sindicatele din Educație și Guvern, un Guvern care ține pe loc guvernarea și tot pe loc un ministru cu un plagiat vizibil la dosar, dar albit în dosarul de cadre.
Sigur, președintele nu are în puterea lui majorarea salariilor, dar în principiu nici facerea și desfacerea guvernelor nu sunt atribute ale funcției prezidențiale.
Mai mult, Klaus Iohannis este cel care și-a asumat ca proiect major reformarea Educației, un motiv în plus pentru a nu refuza dialogul cu jurnaliștii și cu cetățenii pe această temă a Educației.
Dacă președintele Iohannis ar fi fost atent zilele acestea la ce spun profesorii, ar fi înțeles că dezbaterea este una care depășește majorarea de salarii: cuprinde nevoia de bază a remunerației corecte, dar aceasta singură ar menține școala în același registru al supraviețuirii.
Greva din Educație a început timid și i-a dat prilej premierului de rezervă Marcel Ciolacu să amâne asumarea guvernării, fără ca acesta să înțeleagă că exact uzurparea politică este cea care îi va face pe profesori să iasă în stradă nu doar pentru 25% în plus, ci pentru recunoaștere și demnitate sociale.
Iar gestul de frondă grotescă făcut de Klaus Iohannis la Sibiu, când i-au fost aduși de acasă copii, pentru o fotografie în care s-ar distribui și lideri autoritari ca Erdogan, a fost cel care a schimbat profilul acestei greve, dintr-o mișcare decentă pentru o majorare de salarii într-una de recunoaștere socială și de restabilire a normalității în Educație.
În loc de România normală și educată pe care Klaus Iohannis și le-a pus pe afiș, românii au privit un spectacol retrograd al unei lumi minunate,
