Buzău, campion la reciclarea deşeurilor. Cum a reușit primarul Toma să-i aducă la aceeași școală pe Iohannis și Ciolacu: L-am considerat premiu
Constantin Toma / Foto: Rudolf Andreescu
Buzăul este campion la reciclarea deşeurilor, în timp ce România este pe ultimul loc în Europa la acest capitol.
Despre această poveste de succes – care a devenit realitate – ne-a vorbit Constantin Toma, primarul Buzăului, la DC News, în cadrul dezbaterii “Soluțiile momentului la criza deșeurilor. Putem vorbi de sustenabilitate, colectare, reciclare și economie circulară în România?”
În 2021 s-a realizat prima ,,școală circulară” din România, proiect premiat de Ambasada Franței, cu premiul I, în cadrul proiectului ,,Orașe durabile” și de Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană.
În prezent, acest proiect este multiplicat la toate școlile din Buzău, prin programul de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, ,,Școli verzi”și bugetul local.
„Am realizat prima școală circulară din România și Uniunea Europeană. Suntem model și pentru ce înseamnă școală verde în PNRR. Am primit și premii. La orașe durabile, Ambasada Franței ne-a dat locul întâi. (…) Am primit și un premiu din România, respectiv în aceeași zi, aceeași oră, la aceeași școală din Buzău, adică Școala Nr. 11 din Buzău, au fost prezenți Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și patru miniștri. Ne-am bucurat foarte mult, l-am considerat premiu”, a zis Constantin Toma.
„La școala circulară din Buzău avem o chestie foarte mișto: anul trecut am livrat cu 7% mai multă energie electrică din sistem decât am consumat. Încălzirea este pe pompe de căldură. Colectarea separată a deșeurilor se face pe nouă fracții. Lucrăm și la un manual de economie circulară pentru elevi. Apa de ploaie o adunăm în trei bazine. Avem inclusiv o seră didactică. Avem inclusiv o stație de compost la această școală”, a mai spus Constantin Toma.
În Buzău s-au montat 84 de platforme îngropate pentru colectare separată, urmând să se mai achiziționeze încă 89 de platforme (insule digitalizate) prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
S-au desființat deja peste 95% din ghenele de gunoi de la blocuri, urmând ca, până la finalul anului 2023, să se finalizeze tot procesul.
Obiective în domeniul economiei:
Buzău – centru național al economiei circulare;
Înființarea Băncii Naționale de Resurse Genetice Vegetale (Banca de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale);
Extinderea zonei economice în sudul orașului, punând în valoare viitoarea Autostradă A7 Ploiești – Buzău – Focșani – Siret și viitorul Drum Expres Buzău – Brăila;
Aeroport Civil pentru marfă și călători pe lângă aerodromul militar de la Boboc;
Buzău – primul oraș permacultural din România;
Realizarea unui sistem modern de transport în comun în municipiul Buzău și extinderea acestuia în toate localitățile din apropiere.
Buzău – primul oraș cu o strategie aprobată de Consiliul Local Municipal, pentru tranziția la economia circulară până în 2030
Strategia pentru economia circulară a Municipiului Buzău are în vedere 7 obiective majore:
Materiale
Energie
Biodiversitate
Sănătate
Societate și cultură
Generare de valoare
Despre toate acestea,