Comentarii

Andra Stroe, Business MAGAZIN. Ce m-au învăţat ţările pe care le-am vizitat

Adesea, în interviurile noastre îi provocăm pe liderii cu care vorbim să ne spună ce lecţii au învăţat din cariera pe care şi-au construit-o, din anul care a trecut, din crizele pe care le-au depăşit ori de la oamenii întâlniţi pe parcurs, fie ei colegi, mentori sau parteneri de business.

Obişnuiţi să trăim în era vitezei şi să epatăm cu multitaskingul, încercând să rezolvăm cât mai repede sarcini peste sarcini doar pentru a o lua zilnic de la capăt, învinovăţindu-ne când avem „timpi morţi” în weekend, în loc să rezolvăm diverse treburi casnice sau ce a rămas neterminat la job, şi zăcând serile pe canapea, la seri de Netflix, ne facem din ce în ce mai puţin timp pentru reflecţii asupra propriei vieţi şi evoluţii.

Se spune că fiecare zi vine cu lecţia ei. Cred însă că de multe ori, prinşi în vâltoarea problemelor de zi cu zi, nu ne facem timp să privim cu interes şi să apreciem aportul fiecărei zile la formarea noastră. Şi simplul fel în care ai răspuns sau ţi s-a răspuns la un mail are potenţialul de a deveni o lecţie de „aşa da!” sau „aşa nu!”. De multe ori prea mărunte pentru a fi considerate ca atare, e posibil ca multe dintre ele să ne scape printre degete dacă nu ne facem timp să reflectăm.

Astfel, e important ca cel puţin din când în când să ne uităm în urmă, retrospectiv, şi să încercăm să extragem conştient nişte lecţii din anumite momente ale vieţii noastre, fie că au fost situaţii la job, probleme de familie, eşecuri sau reuşite.

Va fi mai greu decât pare. Dar odată ce începi să faci acest antrenament vei avea o perspectivă mult mai clară asupra asupra propriei evoluţii. Poţi să începi cu o carte: ce lecţie mi-a adus cartea X? Nu trebuie să fie neapărat o carte motivaţională, care se vrea deja plină de lecţii – orice carte. Apoi cu chestiuni mai complexe. Ce lecţie mi-a adus o fostă relaţie, pandemia, o discuţie în contradictoriu, o călătorie? De pildă, ideea acestei opinii a pornit de la încercarea de a-mi da seama ce lecţie am învăţat de la ţările pe care le-am vizitat. În cazul unora răspunsul a venit instantaneu, însă în cazul altora a fost nevoie de brainstorming, care m-a făcut să îmi dau seama că le-am tratat, poate, cu superficialitate, aşa că pe viitor, mi-am propus, când ajung într-un loc nou, să îi descopăr mai în detaliu profunzimile şi să nu plec fără măcar o lecţie învăţată la faţa locului.

Cred, de asemenea, că ar fi interesant să pui faţă în faţă un grup de oameni care s-au confruntat cu aceeaşi provocare sau au citit aceeaşi carte sau au primit acelaşi tratament – bun sau rău din partea cuiva – un şef, un client etc. – şi să vezi ce lecţie a învăţat fiecare din situaţia respectivă, căci vor fi, cu siguranţă, perspective diferite. Puteţi face asta ca manageri.

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button