Pentru Putin a început numărătoarea inversă. Ce ascund cuvintele lui Prigojin?
Un raid pe teritoriul Rusiei și un lung interviu dat de proprietarul mercenarilor Wagner au creat panică la Kremlin și indică faptul că rețeaua de putere a președintelui rus începe să se destrame.
- Fost angajat al Kremlinului: Putin nu mai este capabil să mai administreze raporturile de putere de la Moscova.
- Prigojin: Am ajuns în situația în care putem, pur și simplu, să pierdem Rusia.
- Rusia nu numai că nu a reușit să cucerească Ucraina, cum și-a propus, dar armata ei a fost umilită, arătând lumii lipsa de pregătire a soldaților, echipamentele învechite.
- Prigojin: Rusia trebuie să trăiască la fel ca în Coreea de Nord timp de câțiva ani.
- Șef grupare partizani: Cu cât intrăm mai adânc pe teritoriul Federației Ruse, cu atât forțele lor au nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni și a reacționa.
După un an și trei luni de la declanșarea invaziei, Vladimir Putin a ajuns într-o situație pe care puțini și-ar fi imaginat-o posibilă.
A pornit războiul pentru a-și consolida puterea tot mai contestată de acuzațiile de corupție. A construit o ideologie de glorificare a Rusiei, în care imensa țară, cu o economie bazată în principal pe extracția și exportul de petrol, cărbuni și gaze, are un destin de putere globală.
Încercarea de a cuceri Ucraina a fost prezentată de Putin ca o necesitate pentru Rusia, care se considera amenințată de Occident.
Întreaga teorie construită de el și aliații săi de la Kremlin nu a fost decât un plan de a rămâne la putere.
Pentru Putin era vital să stopeze democratizarea Ucrainei, liberalizarea ei și creșterea nivelului de trai al populației din țara vecină.
A fost mereu conștient că, în scurt timp, Ucraina ar fi devenit un exemplu despre ce ar fi putut deveni și Rusia, dacă nu ar fi fost condusă de un dictator și clica lui.
Oamenii ar fi început să-și pună întrebări, iar regimul său politic s-ar fi prăbușit.
Prigojin cere introducerea legii marțiale
„Am ajuns în situația în care putem, pur și simplu, să pierdem Rusia”, a declarat Evgheni Prigojin, proprietarul Grupului Wagner, într-un lung interviu oferit unui blogger militar rus.
VIDEO, subtitrare română. Evgheni Prigojin a dat un interviu unui blogger militar rus în care spune că decizia de a ataca Ucraina a fost o eroare majoră cu consecințe ce pot duce la o nouă revoluție – Sursa: Telegram, Rusia
„Trebuie să introducem legea marțială. Din nefericire… trebuie să anunțăm noi valuri de mobilizare; trebuie să-i punem pe toți cei care sunt capabili să lucreze la creșterea producției de muniție”, a mai spus Prigojin.
„Rusia trebuie să trăiască la fel ca în Coreea de Nord timp de câțiva ani, ca să spunem așa, să închidă granițele …