Mircea Coşea: Lumea se schimbă. România nu face parte, din păcate, din categoria ţărilor care au luat măsuri de adaptare şi protecţie
Lumea se schimbă. Este o realitate pe care nimeni nu o mai poate nega fiind atât de dramatică, nu doar pentru marile raporturi și circuite de valori și de putere ale lumii globale cât și pentru fiecare dintre noi, cetățeni ai aceste contemporaneități.
Conștiente de această schimbare, de această tranziție spre un nou model de dezvoltare unele țări au acționat rapid în direcția adaptării la schimbare și de pregătire a economiilor lor pentru funcționarea în noile condiții.
Una dintre fațetele acestei schimbări a apărut a fi destructurarea modelului neoliberal al funcționării economiei globale, în principal prin reducerea substanțială și rapidă a normelor și instrumentelor comerțului liber prin înlocuirea acestora cu instrumente coercitive de tipul războiului comercial sau chiar a războiului militar. Acorduri și tratate comerciale guvernate de Organizația Mondială a Comerțului au fost atacate de măsurile restrictive vamal/tarifare impuse de administrația Trump vis-a –vis de China iar invazia rusă în Ucraina a determinat înlocuirea comerțului liber cu sancțiuni economice.
România nu face parte, din păcate, din categoria acelor țări care au conștientizat schimbarea și au luat măsuri de adaptare și de protecție. Fiind singura țară din zona fostă comunistă care nu s-a preocupat după tranziția la economia de piață de elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung adoptată și implementată prin consens politic , a acceptat investițiile străine fără a impune o ierarhizare națională a priorităților iar mai târziu s-a pliat fără obiecțiuni în fața oricărei directive europene.
Ceea ce a caracterizat politica economică românească a fost inexistența unei viziuni asupra cerințelor viitorului, ceea ce a condus nu doar la lipsa unor investiții în domenii cheie ale acestuia dar și distrugerea unui potențial existent, moștenit de la vechea structură, ce ar fi putut constitui un punct dec plecare pentru o nouă orientare.
Exemplul cel mai edificator, din punctul meu de vedere, este cazul industriei de apărare.
Zilele trecute, domnul prim ministru, general de armată, declara că este necesar să punem accentul pe industria de apărare, dat fiind situația de loc calmă datorită continuării războiului din Ucraina și creșterea presiunii militare în Marea Neagră.
Întrebarea este, pe ce punem accentul pentru că industria de apărare românească este atât de precară încât înainte de a pune un accent ar trebui să o creăm aproape de la zero. Ceea ce se producea și se exporta înainte de 1990 nu mai există. Capacitățile au fost desființate chiar și pentru produsele primare de bază ale unei astfel de industrii. De exemplu, România nu mai produce nici măcar pulberi și de abia reușește să facă față unor coproducții cum este cea a transportorului Piranha.
Se vorbește mult dar nu se face aproape nimic. Amânările și renunțările sunt o obișnuință a decidenților noștri politici. Facem lucrurile pe jumătate sau doar le începem și nu le terminăm. Am cumpărat din Marea Britanie două nave dar nu le-am înarmat nici după zece ani, suntem clienți de avioane de la second hand, nu reușim de vreo opt ani să încheiem un contract cu Naval Group pentru cele două corvete,
