Rotația guvernamentală să se desfășoare sticlă. Klaus Iohannis anunță că totul va fi gata până-n 30 mai/ Mesaj și pentru profesori
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre rocada guvernamentală și greva profesorilor.
Iată principalele declarații:
– nu există nicio sincopă în discuții.
– sigur, greva din învățământ este o temă foarte serioasă
– sunt bucuros de faptul că legile educației au fost adoptate în Parlamentul României
– în afara de acestea, solicitările profesorilor, dascălilor, la modul general, sunt legitime, ușor de înțeles
– coaliția este în situația să negocieze ceva, ma bucura ca se poartă un dialog real în format de coaliție
– au existat mai multe întâlniri și speranța mea este să se termine amiabil, cred că toată lumea a văzut disponibilitatea premierului, ministrului Educației
– s-au găsit soluții pentru o serie de puncte .
– am avut o discuție cu coaliția pe această tema, iar ce a promis Guvernul ca est posibil, va face.
– și sindicatele trebuie să vadă că o negociere trebuie să fie dusă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc.
– este greu de crezut că toate solicitările se rezolvă de astăzi pe mâine
– după părerea mea, calendarul inițial al rotației poate fi respectat, vineri ar începe procedura și s-ar putea încheia în 30 mai, în varianta optimală
– aceste chestiuni le-am spus și celor din PNL
– este nevoie de stabilitate, de o guvernare înțeleaptă și de măsuri care vin să-i sprijine pe cei care au așteptări din partea guvernanților.
– imediat ce premierul își depune mandatul, voi iniția următorii pași
– nu am niciun interes să trag de timp și să apară sincope și incertitudini
– această rotație trebuie să se desfășoare rapid, corect, cum se zice sticlă.
– oamenii trebuie să vadă că nu e rost de negocieri, de tras sfori, ci de o chestiune pe care coaliția și-a însușit-o de la început și se respectă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News