Ce a decis Consiliul de Etică în cazul cărții publicate de Lucian Bode, acuzat de plagiat
Hotărârea a fost luată într-o ședință în care a apărut și un reprezentant al Ministerului Cercetării.
Cartea intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată de Lucian Bode, “nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare, precum și un stil neuniform de citare”. Aceasta este constatarea oficială a Consiliului Național de Etică în cercetare (CNECSDTI), potrivit Edupedu, care a analizat acest volum realizat pe baza tezei de doctorat a actualului ministru de Interne, teză care, potrivit Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB), este “profund viciată” de plagiat.
Ministerul Cercetării precizează că la ședinta unde a fost discutat cazul a fost de față și un reprezentant al său, dar că acesta nu a intervenit în niciun fel, CNECSDTI fiind un for cu activitate independentă aflat în coordonarea, nu în subordinea MCID.
Decizia a fost luată în lipsa lui Dacian Dragoș, președinte al CNECSDTI, în condițiile în care acesta este și președintele Comisiei de Etică a UBB, care constatase plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Lucian Bode.
Locul lui Dacian Dragoș a fost luat, în această speță, de vicepreședintele CNECSDTI, Eugen Stamate, “pentru a evita un posibil conflict de interese” în ceea ce-l privește pe primul potrivit deciziei.
Verdict: „Autorul nu a intenţionat să ascundă sursa”
Potrivit documentului CNECSDTI, “deși sursele au fost citate cu unele erori, acest lucru nu a împiedicat identificarea sursei corecte, adică autorul nu a intenționat să ascundă sursa”.
Astfel, Consiliul respinge autosesizarea în. Baza căreia a fost făcută analiza volumului și “constată că domnul Lucian Nicolae Bode nu este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică, constând în plagiat”.
Amintim că decizia vine într-un moment fierbinte pentru ministrul de Interne Lucian Bode, al doilea om din PNL: la începutul lunii februarie, președintele Klaus Iohannis aprecia că, în cazul Bode, “sunt probleme” care “trebuie luate în serios” și declara că se așteaptă ca “până cel târziu” la rotația guvernamentală, așteptată în perioada imediat umrătoare, “să se ia o decizie clară” în acest caz. Lucian Bode răspundea atunci că PNL “împreună cu mine” va lua o decizie care să nu dea “statisfacție minciunii, dezinformării”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News