Actualitate

Domeniul în care România poate da lovitura: ”Un mare exportator!”. Direcții majore de investiții

Profesorul Mircea Coșea a fost invitatul de astăzi al lui Mihai Ciobanu în cadrul emisiunii ”Totul despre bani”. După ce a vorbit despre nișele de succes pe care a mizat Polonia în dezvoltarea sa – precum exportul de melci – a fost întrebat care ar fi domeniile care ar aduce succesul și României. 

Răspunzând acestei provocări, profesorul de economie a spus: ”În mod teoretic, România ar avea potențial de dezvoltare în toate domeniile, însă nu se poate face decât pe o anumită prioritizare și etapizare. Eu cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem este punerea în valoare a potențialului agricol. Trebuie să devenim un mare producător de alimente, în condițiile în care criza alimentară este o realitate, în condițiile în care circulă fel și fel de idei cu gândaci și cu omizi, România poate deveni un mare exportator de produse alimentare, nu agricole. În al doilea rând, aș investi foarte mult în digitalizare, România fiind mult în urma altor state. Digitalizarea te duce la o valoare adăugată foarte mare” spune prof. Coșea. 

Vezi mai mult în video: 

La nivel personal, iată în ce să investești: 

”Pentru cei care-și doresc o siguranță cât mai mare, sunt titlurile de stat, care-ți oferă niște dobânzi destul de bune, 7-8%, care, din punctul meu de vedere, reprezintă o variantă optimă în actuala situație economică.

Câștigurile din titlurile de stat nu se impozitează, pe când depozitele bancare, cu dobândă, se impozitează.

Cred că titlurile de stat reprezintă o variantă pentru cei care-și doresc siguranță și să nu aibă emoții, pentru ceilalți există varianta depozitelor la bănci, care au mai crescut din perspectiva dobânzilor în ultima vreme, mai sunt titlurile companiilor de investiții.

Poți avea, prin intermediul unei aplicații mobile, acces la tot felul de companii care vând astfel de plasamente, deci titluri pe piața de acțiuni.

Metalele rare în continuare reprezintă un vehicul foarte interesant de investiție, aurul, dar și argintul și, mai ales platina.

Pe de altă parte, nu recomand cripto, care a ajuns la finalul creșterii sale, speculative din punctul meu de vedere. Recomand celor care ne privesc să iasă din zona de cripto pentru că nu va mai ține mult și se vede.

Și zona imobiliarelor cred că reprezintă în continuare un avantaj și un potențial de creștere mai ales pentru cei care fac investiții pe termen lung. Un apartament cumpărat acum peste 10 ani va valora cu 30% mai mult. E o dobândă foarte bună, dacă-l vei vinde atunci. Nu mai vorbesc de chirii, care vor crește în România” spune Adrian Negrescu, analist economic. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

 » Citește în continuare articolul

Related Articles

Back to top button